spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesBianca Sîrbu, tânăra ambițioasă care duce muzica populară tradițională mai departe

    Bianca Sîrbu, tânăra ambițioasă care duce muzica populară tradițională mai departe

    Optimismul și pozitivitatea ei dau un farmec aparte nu doar cântecelor populare cu voie bună, ci și sufletele ascultătorilor. Bianca Sîrbu, o tânără ambiţioasă şi dedicată muncii sale, ne-a mărturisit câteva din încercările, dar și reușitele vieții de interpretă a muzicii populare. Talentul şi dragostea ei faţă de folclorul românesc sunt native, fiind moştenire de la părinţi. Încă de mică fredona melodiile auzite la televizor, fără să conştientizeze că este înzestrată cu un asemenea talent.

    bianca sirbu

    Prima ei legatură cu muzica populară a fost în clasa a doua, când învățătoarea i-a descoperit talentul si a încurajat-o să cânte la orele de muzică și în pauze, pentru colegi. Prima apariție a acesteia nu s-a lăsat mult așteptată, iar Bianca a urcat pe scena Festivalului „Maria Apostol” de la Runcu la o vârsta fragedă, moment în care a realizat că iubește scena și ca oamenii îi adoră vocea. Au urmat ani de muncă, cinci la Palatul Copiilor, dintre care doi și în cadrul Şcolii de Artă. Gorjeancă noastră s-a făcut remarcată şi pe plan naţional, prin apariţii pe diferite posturi de televiziune, printre care se numără Acces TV, Etno TV, Favorit TV.

    Bianca ne-a mărturisit că muzică, pentru ea, este un stil de viaţă, nu şi-a imaginat vreodată cum ar fi viaţă ei dacă nu ar mai cânta. Apropierea de public şi de scenă i-a diminuat cu timpul emoţiile dinaintea evenimentelor, astfel apariţiile sale actuale au mereu succes. Paşii acesteia au fost călăuziţi de părinţii ei, în special de mama sa , fiecare moment de nesiguranţă a fost alungat de aceasta şi înlocuit cu speranţă şi ambiţie. Interpreta sa preferată de muzică populară tradiţională este Niculina Stoican, însă are o slăbiciune încă de mică pentru Andra şi pentru cântecele populare stilizate din repertoriu ei.

    Melodia ei de suflet este „Firicel de iarbă verde” din repertoriul lui Mâţu Stoian, pe care aceasta o cânta de câte ori are ocazia. Bianca ne-a mai mărturit că aplauzele de la finalul interpretărilor sale o fac foarte fericită şi mândră că poate duce mai departe tradiţia românească, o tradiţie încă apreciată de românii care deşi îşi petrec serile de vineri pe muzică house, nu au uitat să se bucure de folclor. Îi place să se muleze pe preferinţele publicului , astfel că Bianca, deşi ţine la tradiţie, poate fi şi o artista underground, participând chiar şi la concursuri de muzică uşoară.

    Pe scenă, Bianca e o apariţie detaşată, la fel că în viaţă de zi cu zi, pozitivă, optimistă şi mereu cu zâmbetul pe buze.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: