spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăMondenCornelia şi Lupu Rednic, la Târgu-Jiu

    Cornelia şi Lupu Rednic, la Târgu-Jiu

    Recital de excepţie susţinut de unii dintre cei mai în vogă artişti ai momentului. Cornelia şi Lupu Rednic vor cânta vineri seara pe Insuliţa de pe Jiu, în cadrul evenimentului „Seara Românească de Folclor”, un eveniment inserat în programul Festivalului Internaţional de Folclor. De altfel aceasta este seara car închide ediţia a XIII-a a festivalului, un festival care a fost şi anul acesta la înălţime. „Mâine (nr azi 22 august) la 10:30, aici, în aceeaşi sală, ne vom întâlni cu delegaţiile tuturor grupurilor participante la festival, dar şi cu conducerea judeţului. Seara românească de folclor se va încheia vineri pe insuliţă, avem şi invitaţi surpriză, artiştii Doinei Gorjului, de la orchestră, balet şi interpreţi. Alături de ei vor fi Cornelia şi Lupu Rednic”, a spus Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu. Aşa cum a spus şi directorul ansamblului, pe scenă, vineri, vor face un spectacol de zile mari şi membrii Ansamblului „Doina Gorjului”, care au pregătit, din timp, în cel mai mic detaliu, acest eveniment. Anul acesta la Festivalul Internaţional de Folclor au participat formaţii din Bulgaria, Grecia, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia şi Turcia, a mai anunţat directorul festivalului Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: