spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesLia Olguța Vasilescu își va petrece concediul în…Gorj

    Lia Olguța Vasilescu își va petrece concediul în…Gorj

    Iubitoare a sporturilor extreme, Lia Olguța Vasilescu a declarat vineri la Târgu-Jiu că perioada de vară și-o va petrece aici, la noi, aflând că Gorjul este un județ unde se practică sporturi de aventură. Mai mult, primarul Craiovei a rămas surprins că județul nostru este singurul din țară unde se practică alpinism în cascadă. „Eu acum vă descopăr şi, sinceră să fiu, nu ştiam că în judeţul Gorj se face river rafting. Eu sunt o mare iubitoare a sporturilor extreme şi mergeam la Bistriţa mulţi kilometri pentru a face river rafting. Cu surprindere am aflat că aici se face şi alpinism în cascadă, ceea ce cred că este o premieră pentru România. La vară, cu siguranţă îmi voi face planificarea să vin în Gorj. Eu vă asigur că craiovenii ar vrea să facă de exemplu turism de aventură ca să nu mai vorbesc de altele”, a spus Lia Olguța Vasilescu. Sabin Cornoiu, directorul Serviciului de Salvamont Gorj a declarat că evenimentul Zilele Turismului Gorjean este un prilej tocmai bun pentru a ne promova și această latură, a sporturilor de aventură, instituția pe care o administrează coordonând aceste activități. „O nouă ediție a Zilelor Turismului Gorjean, zece zile vom avea o serie de evenimente, în foarte multe localități ale județului. Am început programul cu dezvelirea de stele și ne bucurăm că în cadrul conferinței de deschidere am reușit să facem și o prezentare a materialelor de intervenție pentru salvarea montană pentru că salvarea montană este un element important în dezvoltarea turismului. Gorjul are 60% zonă montană și submontană. Avem foarte multe activități în acest sens, foarte multe sporturi de aventură. Prin aceste activități venim în întâmpinarea turiștilor care tranziteză aceste zone, să vadă că suntem o echipă profesionistă, gata să intervină oricând”, a spus Sabin Cornoiu, șeful Salvamont.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: