spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăMondenNoapte de "groază" pentru tinerii din Gorj

    Noapte de „groază” pentru tinerii din Gorj

    Cluburile de fiţe din Gorj au fost pline la refuz, în noaptea de Halloween. Chiar dacă nu este o sărbătoare a românilor, ea a fost împrumutată, semn că tinerii vor să se distreze pe cinste. Nici elevii de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” nu au ratat ocazia de a se distra într-un club de lux din Târgu-Jiu, unde au petrecut noaptea de Halloween.

    Costumaţi în diferite personaje din filmele de groază, elevii din cadrul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” au arătat că ştiu să se şi distreze. S-au deghizat în personaje din filme de groază şi au mers la distracţie. Consursurile nu au lipsit de la petrecere, iar armonia a fost una pe cinste. Organizatorii au afirmat că nu este prima dată când colegiul petrece de Hallowen. „Este a patra ediţie la care participăm şi, chiar dacă nu este o sărbătoare a noastră, a românilor, elevii se bucură că se pot distra într-un mod civilizat. Au venit îmbrăcaţi în drăcuşori, fantome şi de ce nu chiar medici şi atmosfera este incendiară. Au fost şi concursuri la care elevii au participat şi s-au distrat”, a spus unul dintre organizatorii petrecerii de Halloween. În cluburile din oraş atmosfera de petrecere a fost la înălţimea aşteptărilor. Tinerii veniţi la distracţie nu au uitat acasă costumaţia. „Dracula” a fost personajul preferat al multora dintre tineri, care au adaptat hainele şi s-au machiat corespunzător. „Este fascinant să petreci o noapte de Halloween, chiar dacă nu este sărbătoarea noastră, cred că o putem împrumuta pentru a ne distra. Mi-am luat costum de vampir şi am speriat fetele. A mers la început, dar apoi s-au obişnuit cu masca mea”, a povestit un tânăr participant la petrecere, într-unul dintre cluburile de fiţe din Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: