spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăMondenPugilistul Petrişor Gănănău se antrenează în Anglia împreună cu Petre Crăete

    Pugilistul Petrişor Gănănău se antrenează în Anglia împreună cu Petre Crăete

    A fost poliţist local vreme de doi ani, şi sportiv de performanţă. A renunţat la locul din Poliţia Locală pentru a-şi atinge performanţele în sport şi a ajuns în cele din urmă în Anglia, unde se antrenează de zor alături de nimeni altul decât gorjeanul Petre Crăete, bodyguardul unui renumit luptător din Marea Britanie. Vorbim despre Petrişor Gănănău, cunoscut în lumea box-ului al cărui impresar este chiar „Ţăranul cu Maserati”.

    Petre Crăete, bodyguard de profesie al unui luptător renumit din Marea Britanie a devenit cunoscut după ce şi-a postat pe internet filmuţele în care se laudă cu maşina şefului său pe care îl apără în calitate de gardă de corp. Crăete a ajuns acum să-l impresarieze pe tânărul Petrişor Gănănău în meciurile pe care acesta din urmă le va avea în Marea Britanie. În acelaşi timp, Petrişor Gănănău îl va ajuta să se specializeze în box-ul profesionist, după cum afirmă Petre Crăete. Două filmuleţe noi au fost postate de curând pe Youtube, chiar de Petre Crăete, în care speră să-l determine pe Smărăndescu să scoată capul şi să ridice mânuşa aruncată cu ceva timp în urmă. „Am antrenori foarte buni printre care şi Petrişor Gănănău. Sper ca Smărăndescu să nu se mai ascundă şi să accepte provocarea mea. Ne antrenăm împreună şi sperăm să ridicăm România la un nivel înalt”, a declarat Petre Crăete, convins că cei doi vor forma o echipă puternică în viitor. Petrişor Gănănău a ajuns în Anglia unde se antrenează sub supravegherea lui Petre Crăete. „Eu voi fi impresarul lui Petrişor şi sper să-l ajut să-şi atingă scopul în viaţă. Este un pugilist bun şi are câteva performanţe atinse. L-am rugat să mă ajute să-mi îmbunătăţesc tehnica în box, deoarece pentru a fi un bun luptător trebuie să ai tehnică”, a dezvăluit Petre Crăete.


    Sursa filmuleţe: YouTube

    Mai speră să lupte cu Smărăndescu

    Deşi fosta gardă de corp a lui Gigi Becali nu a dat nici un semn că ar fi tentat să accepte provocarea în ring făcută de Petre Crăete, acesta din urmă mai speră că lupta dintre ei va avea loc. Pentru a-l învinge, Crăete se antrenează zilnic. Este hotărât chiar să renunţe la postul său de bodyguard al luptătorului Alex Ried, dacă va fi învins în ring de Smărăndescu. „Îi ofer jobul meu de bodyguard pentru Alex Ried, iar eu îi voi propune public lui Becali să-i fiu gardă de corp, dacă Smărăndescu mă va învinge în luptă. Oricum, Petrişor va rămâne în locul meu ca bodyguard al lui Alex Ried, iar eu voi fi impresarul său, în viitor. Este un tânăr talentat, dar care nu a avut sprijin până acum”, a dezvăluit Crăete, hotărât să-şi ajute prietenul în viitor. Cei doi speră că antrenându-se reciproc vor duce numele României pe podium în lumea sportului de contact profesionist.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: