spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNational591,35 milioane de lei, cuantumul alocațiilor pentru copii în luna iunie

    591,35 milioane de lei, cuantumul alocațiilor pentru copii în luna iunie

    Alocaţiile de stat pentru copii plătite în iunie 2019 au totalizat 591,35 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 167,01 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) și transmise de Agerpres.

    În iunie 2019 au beneficiat de acest ajutor social 3.540.742 copii, cei mai mulţi beneficiari din Bucureşti – 326.764 şi din judeţele Iaşi – 179.597, Suceava – 131.853 şi Bacău – 127.800.

    La finele lunii iunie erau suspendaţi de la plată 163.851 beneficiari, cei mai mulţi din Bucureşti – 12.383, Iaşi – 8.872, Suceava – 8.121 şi Timiş – 7.421.

    De asemenea, în perioada menţionată au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc.) în contul acestui beneficiu în sumă de 20,474 milioane lei.

    Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora. Alocaţia de stat pentru copii este în cuantum de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: