spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNationalAlegerea pătuțului pentru copii

    Alegerea pătuțului pentru copii

    În primul an de viață, copilul petrece 16-18 ore pe zi în pat, dormind. De aceea alegerea unui pătuț pentru copii este deosebit de importantă. Un pat bun care să fie rezistent și durabil totodată.

    Astfel, după ce ai ales decorațiunile din camera copilului, după ce ai cumpărat hăinuțele necesare, ai ales una din numeroasele modele de mese pentru schimbat scutece, a venit vremea să alegi un pat de calitate în care copilul să doarmă cât mai confortabil cu putință.

    Camera bebelușului, un mediu care privilegiază siguranța acestuia

    Somnul bebelușului…un subiect care îi preocupă pe toți părinții. Alegerea patului pentru copil nu este o misiune ușoară. În primul și în primul rând deoarece există o mulțime de modele de pătuțuri pentru copii: pat cu gratii, pat pliabil sau pat balansoar, părinții nu știu care este cel mai potrivit pat pentru ca bebelușul să doarmă liniștit întreaga noapte.

    Pătuțul leagăn este ideal până la vârsta de șase luni a bebelușului. Este potrivit pentru nou-născuții care după ce au petrecut nouă luni în burtica mamei au nevoie să se simtă în deplină siguranță în timpul somnului. Pătuțul leagăn este cel mai potrivit înălțimii sale. Din momentul în care bebelușul începe să se miște mai mult, începând cu vârsta de șase luni, trebuie să treci la un pat cu gratii deoarece pătuțul leagăn devine periculos pentru bebeluș.

    Coșulețul pentru bebeluș este ideal dacă îți dorești un somn liniștit pentru bebelușul tău. Acesta poate fi așezat în patul părinților sau patul clasic cu gratii, pe canapea și chiar afară, în natură, pe iarbă. Marginile sale sunt moi, țesăturile sunt 100% naturale și salteaua este pufoasă, ideală pentru bebeluși.

    Patul clasic cu pereți despărțitori

    Este ideal până la vârsta de 2-3 ani. Cel mai frecvent material folosit pentru acest tip de pat este lemnul masiv ecologic, care nu pune în pericol sănătatea copilului. Pate fi dotat cu roți cu sistem de frânare pentru o mai bună manipulare, un sertar pentru depozitarea hainelor și o saltea de schimb.

    Patul evolutiv

    Este recomandat până la vârsta de 6-8 ani. Acest sistem, mai sofisticat si mai scump, se transformă dintr-un pat de bebeluș într-un pat pentru copil. patul se transformă odată cu creșterea copilului, oferindu-i acestuia un somn liniștit, de calitate, un loc de joacă sigur precum și un mediu sigur, ideal pentru dezvoltarea sa fizică și psihică. Creativ și familiar, patul evolutiv va deveni locul preferat al copilului tău.

    Sursa de imagine:
    Kseniya Maruk / Shutterstock.com

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: