spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNationalANM: Perioade caniculare cu peste 37 de grade, în alternanţă cu fenomene...

    ANM: Perioade caniculare cu peste 37 de grade, în alternanţă cu fenomene meteo extreme până pe 24 iulie

    Meteorologii estimează, pentru următoarele două săptămâni, că temperaturile vor continua să fie peste normele climatologice normale, în alternanţă însă cu perioade de instabilitate atmosferică caracterizate prin precipitaţii abundente şi vijelii în majoritatea zonelor ţării, conform estimării evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 11-24 iulie, publicate, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

    Astfel, conform datelor ce au la bază produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, în zona Banatului, vremea se va menţine călduroasă, local caniculară, până în jurul datei 15 iulie, cu valori maxime care vor depăşi, în medie, 35 de grade Celsius şi minime de peste 18 grade Celsius. Ulterior, temperaturile vor scădea până la normalul perioadei, dar numai până în jurul datelor de 18-20 iulie, când vremea va redeveni călduroase. În plus, instabilitatea atmosferică va fi destul de redusă, iar ploile puţine şi, în general, slabe cantitativ, dar probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor va fi în intervalul 15-17 iulie. Aceleaşi caracteristici meteorologice sunt valabile şi în Crişana, unde până în 15 iulie temperaturile vor fi caniculare. În jurul datei de 18 iulie, valorile termice vor scădea, iar media temperaturilor maxime va fi de 24-25 de grade Celsius, în timp ce minimele se vor situa între 12 şi 14 grade Celsius. Pe de altă parte, probabilitatea de apariţie a averselor însoţite de descărcări electrice va fi mai ridicată în zilele de 12-13 iulie şi între 15 şi 20 iulie. În Transilvania, specialiştii ANM estimează valori termice cu variaţii nesemnificative până în data de 16 iulie, apoi răcirea treptată va determina medii ale temperaturilor maxime de 22-24 de grade Celsius, până spre finalul celei de-a doua decade a lunii iulie. Spre finalul intervalului analizat, vremea va redeveni călduroasă, iar în intervalul 15-18 iulie probabilitatea de precipitaţii va fi semnificativă şi, pe arii restrânse, sunt posibile averse importante cantitativ, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină. Pentru zona Maramureşului, în prima jumătate a intervalului, sunt anunţate temperaturi în scădere uşoara şi treptată, pâna la valorile normale ale perioadei. În zilele cele mai racoroase, mediile maximelor vor fi de 22-24 de grade Celsius, după care, la finalul intervalului, vremea va redeveni călduroasă. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină, cu probabilitate mai mare de apariţie între 12 şi 17 iulie, în timp ce pe arii restrânse aversele pot fi importante cantitativ. În Moldova, vremea se va menţine călduroasă, local caniculară, până în data de 15 iulie, cu medii ale maximelor pe regiune ce vor depăşi frecvent 30-32 de grade Celsius şi minime de 18-20 de grade Celsius. După data de 20 iulie, mercurul din termometre va reveni la valori mai ridicate decât mediile climatologice. Ploi pe arii mai extinse şi posibil importante cantitativ vor fi în intervalul 15-17 iulie, iar în rest instabilitatea atmosferică va fi redusă. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină. Locuitorii din Dobrogea vor avea parte, în intervalul 11-24 iulie, de o vreme călduroasă, cu valorile termice cele mai ridicate în 14-15 iulie. La începutul intervalului, nopţile vor fi deosebit de calde, cu minime în jurul a 22 de grade Celsius, iar după data de 16 iulie vor scădea treptat. Ploile, slabe cantitativ şi pe arii restrânse, se vor semnala cu o probabilitate mai mare între 16 şi 18 iulie, existând posibilitatea producerii de averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină. Conform ANM, în Dobrogea, vremea se va menţine caniculară până în data de 15 iulie, cu maxime termice de peste 35-37 de grade Celsius şi minime de 20 de grade Celsius. După acea dată, vremea se va răcori treptat până spre 19 iulie, urmând ca sfârşitul intervalului indicat să aducă, din nou, temperaturi peste normele climatologice. În toată această perioadă, ploile vor fi rare, cu probabilitate mai ridicată de apariţie între 16 şi 18 iulie.
    În Oltenia, meteorologii prognozează vreme caniculară până în jurul datei 16 iulie, cu valori maxime care vor depăşi, în medie, 34-36 de grade Celsius, şi minime de peste 20 de grade. Ulterior, temperaturile vor scădea până la normalul perioadei în 18-19 iulie. Instabilitatea atmosferică va fi foarte redusă, iar ploile puţine şi, în general, slabe cantitativ, probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a acestora fiind în zilele de 16 şi 17 iulie. La munte, se anunţă o vreme în general caldă, cu excepţia perioadei 16-19 iulie, când valorile termice vor marca a scădere. În acelaşi interval, instabilitatea atmosferică va fi destul de accentuată, fiind aşteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină. Totodată, pe arii restrânse, cantităţile de apă pot fi importante.

    AGERPRES/(AS-Daniel Badea)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: