spot_img
10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăNationalBogdan Drăgoi şi Cristian Diaconescu, numiţi consilieri prezidenţiali

    Bogdan Drăgoi şi Cristian Diaconescu, numiţi consilieri prezidenţiali

    Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretele privind numirea foştilor miniştri ai Cabinetului Ungureanu, Bogdan Drăgoi şi Cristian Diaconescu, în funcţia de consilieri prezidenţiali, informează Administraţia Prezidenţială. Bogdan Drăgoi a fost ministru al Finanţelor Publice în Guvernul condus de Mihai-Răzvan Ungureanu, iar Cristian Diaconescu, preşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, a deţinut portofoliul Afacerilor Externe. La începutul lunii februarie, când a fost învestit Guvernul Ungureanu, preşedintele Băsescu preciza că, în momentele dificile din punct de vedere economic ale României, discuta cu ministrul de Finanţe al Cabinetului Emil Boc, dar şi cu Bogdan Drăgoi. „Să nu uit să fac totuşi o menţiune, că mi-am adus aminte şi poate vrea toată lumea o explicaţie. Vreau să ştiţi că, în perioada aceasta în care de multe ori discutam cu premierul, cu ministrul de Finanţe sau cu Bogdan Drăgoi, cel care era responsabil să aducă de pe pieţe banii cu care a doua zi să se plătească salariile, au fost momente extrem de dificile. Dificultăţile au trebuit împărţite între Guvern şi preşedinte”, a spus şeful statului, la ceremonia de învestire a Guvernului Ungureanu. În prezent, preşedintele Băsescu are următorii consilieri prezidenţiali: Iulian Fota (Departamentul Securităţii Naţionale), Iulian Chifu (Departamentul Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă), Ştefan Deaconu (Departamentul Constituţional Legislativ), Bogdan Mănoiu (Departamentul Relaţii Internaţionale şi Politici Europene), Bujor-Bogdan Teodoriu (Departamentul de Politici Economice şi Sociale), Virgil Păunescu (Departamentul de Sănătate Publică), Daniel Funeriu (Departamentul de Educaţie şi Cercetare).

    AGERPRES/(AS – Mirela Bărbulescu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: