spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNationalCCR amână decizia pe legea prin care parlamentarii pot avea calitatea de...

    CCR amână decizia pe legea prin care parlamentarii pot avea calitatea de comerciant persoană fizică

    Curtea Constituţională a României a amânat miercuri, pentru data de 6 martie, luarea unei decizii în cazul sesizării preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la modificările aduse legii prin care parlamentarii, miniştrii, edilii, prefecţii şi şefii consiliilor judeţene pot avea calitatea de comerciant persoană fizică.

    Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen de miercuri s-a aflat obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, obiecţie formulată de preşedintele României.

    Pe 18 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003.

    Legea transmisă la promulgare pe 30 decembrie are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003 în sensul eliminării incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean cu calitatea de comerciant persoană fizică.

    „Prin modul în care a fost adoptată, dar şi prin conţinutul normativ, Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei este neconstituţională întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 11 alin. (1), ale art. 65 alin. (2) lit. j), ale art. 75 alin. (1) şi alin. (5) raportat la art. 105 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (4) din Constituţie”, arăta şeful statului în sesizarea adresată CCR.

    Preşedintele Iohannis invoca motive de neconstituţionalitate extrinsecă. Astfel, el afirma că prin articolul unic pct. 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate se abrogă dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, ce instituie incompatibilitatea între calitatea de deputat şi senator şi calitatea de comerciant persoană fizică.

    Şeful statului sublinia că, având în vedere că se reglementează într-o materie ce ţine de statutul deputaţilor şi al senatorilor, această prevedere ar fi trebuit adoptată în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului. El indica faptul că legea a fost respinsă de Senat, iar apoi a fost adoptată de Camera Deputaţilor, precizând că astfel a fost încălcată Legea fundamentală.

    În ceea ce priveşte incompatibilitatea funcţiei de primar, viceprimar, primar general, viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean cu anumite funcţii private, Iohannis arată că în jurisprudenţa constituţională s-a stabilit că aceasta nu este o condiţie de eligibilitate, iar înlăturarea ei depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi incompatibile. Astfel, el afirmă că nu se poate îndeplini o funcţie publică care obligă la transparenţa modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice, dacă în acelaşi timp o persoană este angrenată şi în mediul de afaceri, întrucât cumularea celor două funcţii ar putea duce la afectarea intereselor generale ale comunităţii şi a principiilor care stau la baza statului de drept.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: