spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNationalCCR: Legea comasării alegerilor încalcă dreptul de a fi ales

    CCR: Legea comasării alegerilor încalcă dreptul de a fi ales

    Curtea Constituţională a României (CCR) susţine că legea privind comasarea alegerilor este neconstituţională deoarece este de natură să determine dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, din cauza procedurii greoaie şi încalcă dreptul de a fi ales, întrucât o persoană nu poate candida în acelaşi timp pentru funcţia de primar şi pentru un mandat de deputat sau de senator. „Dreptul la alegeri libere impune respectarea unor exigenţe, printre care şi aceea a stabilităţii normelor juridice în domeniul electoral. Într-un plan mai larg, stabilitatea acestor norme constituie o expresie a principiului securităţii juridice, instituit, implicit, de art.1 alin.(5) din Constituţie, principiu care exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă”, se arată în motivarea CCR, dată vineri publicităţii. CCR susţine că această reglementare este de natură să determine dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, care pot avea ca efect, în cele din urmă, restrângerea exerciţiului acestui drept. „Astfel, prin organizarea concomitentă a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi a celor pentru autorităţile administraţiei publice locale cetăţenii vor avea de realizat o sarcină mult mai complexă – exprimarea opţiunii pe 6 buletine de vot, ceea ce va presupune creşterea exponenţială a timpului necesar votării pentru fiecare cetăţean, luând în calcul în acest sens distribuirea buletinelor, timpul de vot în cabine, introducerea buletinelor de vot în cele 3 urne. Complexitatea operaţiunilor de vot poate avea ca efect excluderea de la vot a alegătorilor care, independent de voinţa lor, nu vor reuşi să voteze în perioada de timp afectată exercitării votului, până la închiderea urnelor. Acestea sunt şi raţiunile practice care fundamentează o altă regulă prevăzută de Codul bunelor practici în materie electorală, şi anume aceea ca procedura de votare să rămână cât mai simplă, pentru a lăsa deplina libertate a alegătorilor de a-şi exprima voinţa şi a asigura astfel efectivitatea dreptului la vot şi la alegeri libere”, mai precizează CCR.

    AGERPRES/(AS – Eusebi Manolache)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: