spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNationalCCR: Termenul pentru judecarea cauzei referendumului, preschimbat pentru 21 august

    CCR: Termenul pentru judecarea cauzei referendumului, preschimbat pentru 21 august

    Plenul Curţii Constituţionale a României a decis, marţi, în vederea asigurării soluţionării cu celeritate a cauzei şi pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică ce se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, să dispună preschimbarea termenului de dezbatere acordat în privinţa referendumului de la data de 31 august la 21 august, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de CCR. CCR a luat în discuţie marţi cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie pentru demiterea preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia, cerere formulată de preşedintele suspendat Traian Băsescu, precizează comunicatul. „În vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituţională, pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică care se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, în temeiul art. 3, art. 14 şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art.153 din Codul de procedură civilă, plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 31 august 2012, la data de 21 august 2012”, se mai arată în comunicat.

    AGERPRES/ (AS – Mădălina Cochinescu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: