spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNationalPNL cere Guvernului să corecteze rectificarea bugetară pentru a fi una constituţională

    PNL cere Guvernului să corecteze rectificarea bugetară pentru a fi una constituţională

    PNL a solicitat sâmbătă Guvernului să se întrunească de urgenţă într-o şedinţă şi să corecteze rectificarea bugetară astfel încât aceasta să fie una constituţională. „PNL solicită Guvernului Ponta să se întrunească de urgenţă într-o nouă şedinţă, premierul să-şi întrerupă vacanţa în străinătate, şi să corecteze rectificarea bugetară astfel încât aceasta să fie una constituţională. Actuala guvernare, prin derogări, nu va face decât să pericliteze şansele României pentru dezvoltare şi o viaţă mai bună. Guvernul condus de Victor Ponta a reuşit „performanţa” de a promova o rectificare bugetară care ridică mari semne de întrebare în privinţa constituţionalităţii, reuşind astfel, din nou, să-şi dea măsura incompetenţei”, se arată într-un comunicat de presă remis, sâmbătă, AGERPRES de PNL.

    Liberalii spun că în ordonanţa simplă privind rectificarea bugetară, publicată vineri în Monitorul Oficial, au constatat că a fost introdusă o derogare de la rigorile stabilite de Legea finanţelor publice, iar motivul acestei derogări „este acela că PSD doreşte să realoce fonduri de investiţii către cheltuieli care pot fi uşor redirecţionate pe criterii politice” – investiţii în maşini, mobilier sau dotări în loc de investiţii în proiecte majore, care sunt astfel abandonate. „În mod concret, Guvernul Ponta încalcă Constituţia prin faptul că această derogare se face de la o lege organică, printr-un act normativ cu caracter ordinar, cum este cazul ordonanţei simple. Mai mult, legea fundamentală interzice Guvernului prin articolul 115 să emită ordonanţe în domenii care fac obiectul legilor organice. Atragem atenţia Guvernului asupra faptului că orice derogare de la o lege organică, aşa cum este Legea finanţelor publice, nu poate fi realizată decât printr-o lege de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de baz”, se arată în comunicat. Potrivit sursei citate, un astfel de precedent, care înseamnă atât încălcarea Constituţiei, cât şi a unui principiu fundamental de drept, duce în cele din urmă la posibilitatea ca Guvernul să poată modifica legea fundamentală prin ordonanţe, ori cel puţin să introducă derogări şi exceptări de la rigorile Constituţiei iar „acest lucru nu poate fi în niciun caz acceptat”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: