spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNationalCrin Antonescu: Împreună cu partenerii din USL vom organiza un amplu miting...

    Crin Antonescu: Împreună cu partenerii din USL vom organiza un amplu miting de protest în Bucureşti

    PNL, alături de partenerii din USL, va organiza în următoarele zile un miting amplu şi un marş de protest în Bucureşti, a anunţat luni preşedintele liberal Crin Antonescu. „PNL îşi reafirmă intenţia ca împreună cu membrii săi şi oficial ca organizator să iniţieze acţiuni paşnice şi democratice de protest. În sensul acesta am fost mandatat de Biroul Politic Central să discut la nivelul conducerii USL organizarea unui amplu miting şi un marş de protest în zilele următoare în Bucureşti. Voi discuta această chestiune cu colegii mei Victor Ponta şi Daniel Constantin când se vor întoarce”, a spus Antonescu pe parcursul şedinţei BPC a PNL.

    Antonescu a precizat că PNL înţelege responsabilitatea lui ca partid de opoziţie şi ca partid apărător cu precădere a statului de drept şi a democraţiei în România şi înţelege ca în plan politic să acţioneze „în convergenţă cu revendicările protestatarilor autentici din stradă”. „PNL atrage atenţia împotriva posibilelor încercări de diversiune prin care se încearcă să creeze confuzie între mişcările de protest cu oameni de calitate, cu un comportament paşnic şi civilizat şi manifestările unor huligani, unor vandali, unor oameni care sunt certaţi cu legea şi nu au niciun fel de legătură cu protestul făcut de oameni în ultimele zile. Nu vreau să ne lăsăm intimidaţi de riscul unei confuzii între protestatarii paşnici şi cei care provoacă stricăciuni şi considerăm că o implicare a noastră, inclusiv în stradă, în forme legitime, organizate, autorizate, va putea înlătura pericolul acestor confuzii”, a spus Antonescu. Antonescu a adăugat că liberalii sunt pentru protestul democratic şi împotriva oricăror acte de violenţă. Preşedintele PNL a mai spus că el nu va participa la alte acţiuni de protest din stradă în afară de mitingul pe care urmează să-l organizeze liberalii, dar este solidar cu orice formă paşnică de protest.

    AGERPRES/(A-Dana Piciu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: