spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNationalCum poți primi pensia comunitară, dacă ai lucrat în Italia

    Cum poți primi pensia comunitară, dacă ai lucrat în Italia

    300 de locuri de muncă în Portugaliala cules de zmeură! Vezi până când se pot depune dosareleÎn cadrul sesiunii de informare pe tema drepturilor şi obligaţiilor lucrătorilor români din Italia, Andrei Sfîrloagă, consilier diplomatic, ataşat pe probleme de muncă şi sociale la Ambasada României la Roma, a oferit detalii extrem de importante, anunță dcnews.ro.

    Despre vârsta de pensionare, ataşatul pe probleme de muncă de la Ambasada României a precizat că pensia comunitară se obţine practic în două etape, conform condiţiilor din cele două state: „Nu trebuie să îndepliniţi cerinţele de pensionare în ambele state simultan. Dumneavoastră depuneţi cererea de pensionare în statul în care aveţi domiciliul şi dacă îndepliniţi cerinţele obţineţi pensia. Ulterior o veţi obţine şi de la celălalt stat, în momentul în care veţi îndeplini condiţiile”, potrivit Rador.

    În prezent, în România, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei/65 de ani pentru bărbaţi, iar în Italia toţi cetăţenii, indiferent de gen ies la pensie la 67 de ani. De asemenea, şi stagiul minim de cotizare diferă, în România este de 15 ani, pe când în Italia sunt necesari 20 de ani vechime.

    „Una din greşelile frecvente pentru cei care au lucrat în ambele ţări este aceea că depun cererea de pensionare în alt loc decât cel de rezidenţă. De exemplu, multe persoane merg în vacanţă în România şi depun acolo cerere de pensionare. Din verificări rezultă apoi că ultimul loc de muncă şi domiciliul sunt în Italia, acolo unde trebuia depusă iniţial cererea şi aşa se produc blocajele”, a explicat ataşatul de muncă de la Ambasada României.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: