spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăNationalDaniel Constantin: Fermierii au la dispoziţie încă 60 de milioane de euro...

    Daniel Constantin: Fermierii au la dispoziţie încă 60 de milioane de euro pentru investiţii în irigaţii

    Modernizarea infrastructurii de irigaţii ar putea transforma agricultura în motorul economiei româneşti iar din acest motiv a fost luată decizia suplimentării bugetului Măsurii 125 cu 60 de milioane de lei pentru investiţii în irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare, a arătat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES. În urma realocărilor financiare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), Ministerul Agriculturii, prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), pune la dispoziţia celor care vor să investească în irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare suma de 60 milioane de euro. Banii sunt disponibili în cadrul sesiunii ce se va desfăşura în perioada 3 septembrie – 15 octombrie 2012, pentru Măsura 125 – componenta „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare”. „Am luat decizia de a suplimenta bugetul Măsurii 125, astfel că, în această sesiune, fermierii au la dispoziţie 60 de milioane de euro pentru investiţii în irigaţii. Este o suplimentare de fonduri pe care eu am mizat şi pe care am propus-o spre aprobare Comitetului de Monitorizare pentru PNDR. Aprobarea este un punct important în realizarea demersului la care m-am angajat încă de la preluarea mandatului de ministru: pregătirea resurselor necesare pentru refacerea sistemului de irigaţii. Modernizarea infrastructurii de irigaţii ar putea transforma agricultura în motorul economiei româneşti”, a declarat Daniel Constantin. În plus, şeful de la Agricultură a subliniat că pune un mare accent pe optimizarea costurilor pe care fermierii le au pentru a iriga. „Motoarele care funcţionează în cadrul staţiilor de pompare sunt de 20, chiar şi de 40 de ani în funcţiune, de aceea, costurile pe care le au sunt extrem de mari. În acest context, modernizarea întregului sistem este vitală”, a precizat acesta. Până în prezent, pentru Măsura 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”, APDRP a selectat 48 de proiecte, cu o valoare de 62,21 de milioane de euro, care prevăd investiţii în infrastructura de irigaţii. Fondurile alocate prin Măsura 125 – componenta „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare” aferente sesiunii din septembrie 2012 reprezintă contribuţia Guvernului de la bugetul de stat, în proporţie de 20%, şi contribuţia Uniunii Europene, de 80%.

    AGERPRES/(AS – Oana Tilică)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: