spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNationalDeputaţii, la Parlament pentru îndeplinirea formalităţilor necesare preluării mandatelor

    Deputaţii, la Parlament pentru îndeplinirea formalităţilor necesare preluării mandatelor

    Deputaţii au venit luni, începând cu ora 10,00, la Palatul Parlamentului, pentru a face formalităţile necesare preluării mandatului. Ca la fiecare început de legislatură, pentru îndeplinirea formalităţilor s-au amenajat, într-o sală, birouri dotate cu echipamentele şi documentele necesare, printre care şi aparate foto pentru fotografiile de legitimaţie.

    După ce trec pe la unul dintre birouri cu certificatul doveditor al alegerii lor, deputaţii merg la un alt birou unde completează fişa personală, CV-ul, declaraţia de avere şi cea de interese, o declaraţie pe propria răspundere privind apartenenţa sau neapartenenţa ca lucrător sau colaborator al Securităţii. Apoi se duc să facă fotografii, să îşi preia legitimaţia, cartela de vot şi mapa cu Regulamentul Camerei, Constituţia şi Regulamentul Camerei Deputaţilor şi Senatului. Unii dintre deputaţii cu ştate vechi se folosesc de fotografii pe care le-au trimis deja pe e-mail, printre ei numărându-se şi deputatul PSL Mădălin Voicu, care a folosit fotografia din mandatul trecut, pentru că „astăzi nu sunt îmbrăcat adecvat”. Până la ora 13,00, printre deputaţii care au venit să-şi completeze documentele s-au aflat Ion Stan (PSD) care a ignorat întrebările ziariştilor, Mircea Toader (PDL), Ana Birchall (PSD), Georgian Pop (PSD), Gheorghe Tinel (PDL), Ioan Chisăliţă (PSD) care a suferit un accident rutier în mandatul trecut şi a venit în scaun cu rotile, Bogdan Niculescu Duvăz, Rodica Nassar şi Diana Tuşa de la USL. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a trecut şi el „în inspecţie” pe acolo. Un alt deputat care a venit încă din prima zi să-şi preia mandatul a fost decanul de vârstă al Camerei nou alese, Dinu Giurescu (USL). „Nu e cu emoţii, e curios, e un lucru nou, o etapă nouă, asta îmi dau perfect seama. Să vedem ce se aşteaptă de la noi. Unul din avantajele vârstei este că voi prezida prima şedinţă a Camerei, trebuie să ai avantaje, nu numai dezavantaje dacă eşti mai în vârstă”, a declarat Dinu Giurescu. El a adăugat că şi-ar dori să activeze în Comisia de cultură pentru că e domeniul în care „s-a tot mişcat de atâţia ani” şi în care poate să dea randament. Pe colegii săi mai tineri, Giurescu i-a sfătuit „să nu-şi piardă răbdarea, că lucrurile merg foarte greu în viaţă, dar trebuie să ai răbdare, să fii încăpăţânat, să fii stăpân pe meserie”. Liliana Mincă, deputat PP-DD, consideră că trebuia să fie deputat încă din 2010, când a pierdut alegerile în faţa candidatei PDL Teo Trandafir. „Aştept de mult lucrul acesta, cred că din 2010 trebuia să fiu în Parlament, pentru că îmi meritam atunci mandatul şi atunci l-am muncit, dar cred că de data aceasta Dumnezeu a vrut să reprezint moldovenii mei, pe care îi iubesc, îi respect şi îi admir pentru curajul lor”, a spus Mincă. Ea a adăugat că legea pe care o va promova în numele PP-DD este acea privind confiscarea averilor ilicite. Deputaţii mai au timp până vineri să îndeplinească aceste formalităţi, care sunt primii paşi în preluarea mandatelor. După această etapă ei urmează să depună jurământul în plen.

    AGERPRES/(A-Dana Piciu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: