spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăNationalEmil Boc: Colegiul Director Naţional a decis să propună CNC organizarea unei...

    Emil Boc: Colegiul Director Naţional a decis să propună CNC organizarea unei Convenţii Naţionale extraordinare

    PDL a decis, duminică, în cadrul Colegiul Director Naţional al partidului, convocarea Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) şi să propună CNC organizarea unei Convenţii Naţionale extraordinare a partidului pentru data de 30 iunie, a declarat preşedintele PDL Emil Boc într-o conferinţă de presă la finalul CDN. „Am hotărât convocarea Consiliului Naţional de Coordonare pentru marţi, 19 iunie, la ora 11,00, la Palatul Parlamentului. Am hotărât să propunem CNC organizarea Convenţiei Naţionale extraordinare a Partidului Democrat Liberal pentru 30 iunie 2012, Convenţie Naţională Extraordinară care să aleagă preşedintele PDL şi celelalte persoane care vor compune conducerea PDL. Numărul de delegaţi pe care-l vom propune marţi să se aprobe va fi de 1450. Astăzi (duminică -n.r.) s-a aprobat derogarea de vechime pentru cei care doresc să candideze la funcţiile de conducere în PDL, inclusiv pentru funcţia de preşedinte. Exact cum a fost la Convenţia PDL din mai 2011, când s-a acceptat, şi atunci, să nu existe o barieră de vechime în partid pentru a putea candida la funcţiile de conducere în PDL. În esenţă acestea au fost deciziile care s-au adoptat în cadrul Colegiului Director Naţional al PDL”, a precizat preşedintele demisionar al PDL Emil Boc. Conform articolului 81 din Statutul PDL, Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) este organul de conducere, decizie politică şi organizatorică al Partidului Democrat Liberal în perioada dintre Convenţiile Naţionale. În acest sens, CNC poate adopta orice hotărâre de competenţă CN, cu excepţia adoptării de noi moţiuni, a unui nou Statut sau alegerii unor noi preşedinţi ai CNISL şi CNRC. CNC adoptă hotărâri în prezenţa majorităţii membrilor, cu majoritatea voturilor exprimate, dacă prin dispoziţii speciale ale prezentului Statut nu se prevede altfel. Articolul 80 din Statutul PDL, prevede că, în situaţii speciale, se pot convoca CN extraordinare. CNC hotărăşte convocarea CNE prin votul majorităţii membrilor prezenţi, la cererea: preşedintelui partidului; majorităţii membrilor BPN; majorităţii preşedinţilor BPJ, cu acordul BPJ respective; 3/4 dintre membrii CNISL sau CNRC, numai pentru probleme specifice. Pentru Convenţia Naţională extraordinară nu este necesară respectarea termenelor prevăzute pentru Convenţia Naţională ordinară. Toate aspectele organizatorice legate de convocarea şi desfăşurarea CNE, inclusiv posibilitatea depunerii de moţiuni, se stabilesc în CNC care hotărăşte convocarea.

    AGERPRES/ (A-Daniel Florea)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: