spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNationalEmil Boc: Decizia CCR privind comasarea alegerilor trebuie respectată

    Emil Boc: Decizia CCR privind comasarea alegerilor trebuie respectată

    Premierul Emil Boc a declarat miercuri, la finalul videoconferinţei cu prefecţii, că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) privind neconstituţionalitatea proiectului de lege de comasare a alegerilor locale şi legislative trebuie respectată, acest lucru fiind normal într-un stat de drept. „Aştept decizia Curţii Constituţionale. Statul de drept spune un lucru foarte clar: deciziile Curţii Constituţionale se respectă. Nu am văzut-o deocamdată, nu am văzut nici măcar un comunicat până în momentul de faţă, dar un lucru vă pot asigura şi cu siguranţă el va fi respectat: deciziile CCR se respectă”, a afirmat primul-ministru. Curtea Constituţională a decis miercuri că Legea privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale în 2012 este neconstituţională, admiţând cu majoritate de voturi sesizarea USL. Legea nu a fost declarată neconstituţională în integralitate, ci doar câteva articole, urmând să se întoarcă în Parlament. CCR va publica săptămâna viitoare motivarea acestei decizii. Guvernul şi-a angajat răspunderea, în decembrie 2011, în faţa Parlamentului, pentru proiectul de lege privind organizarea alegerilor parlamentare şi locale din anul 2012 în aceeaşi zi. Cabinetul Boc a motivat necesitatea comasării alegerilor prin faptul că astfel s-ar evita derapajele electorale din anul 2012. Proiectul de lege nu prevede şi reducerea numărului de parlamentari.

    AGERPRES/(A – Marius Frăţilă)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: