spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNationalEvoluţia preţului petrolului în ultimul an

    Evoluţia preţului petrolului în ultimul an

    Preţul petrolului atinsese recordul ultimelor 28 de luni la data de 30 ianuarie 2011, un baril de petrol extras din Marea Nordului- Brent oil, fiind tranzacţionat aproape cu 100 de dolari, în vreme ce preţul unui baril de petrol nerafinat din SUA crescuse cu peste patru procente. Creşterea se datora revoltei populare din Egipt, care a bulversat bursele. „De fiecare dată când există violenţe în Orientul Mijlociu, traderii cumpără la risc”, susţine analistul Andrei Kriucenkov, de la VTB Capital din Londra, citat de Reuters.

    La bursa din Londra, preţul petrolului Brent ajunsese până la 99,74 de dolari per baril, cel mai ridicat preţ din 26 septembrie 2008, când s-a prăbuşit instituţia financiară americană Lehman Brothers. Petrolul american cu livrare în martie crescuse cu 4,3 procente, ajungând la 89,34 dolari per baril. Continuând să crească, preţul petrolului atingea cel mai înalt nivel din ultimele 30 de luni pe data de 01.04.2011, pe piaţa din New York, din cauza temerilor că suspendarea producţiei se va prelungi în Libia, al treilea exportator din Africa. Producţia din Libia scăzuse cu 72%, la cel mai mic nivel din ultimii 49 de ani, după ce trupele fidele liderului libian, Moammar Gaddafi, au preluat controlul asupra portului Ras Lanuf şi al localităţii Brega, două puncte importante în transportul ţiţeiului, relatează Bloomberg. Astfel, producţia OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol), din care Libia face parte, s-a diminuat cu 1,2%, în luna martie, preţul urcând cu 0,9 procente, pe piaţa americană. Pe Bursa de Mărfuri din New York, preţul ţiţeiul cu livrare în luna mai se majorase cu 93 de cenţi, până la 107,65 de dolari/baril, cel mai ridicat nivel de pe 26 septembrie 2008. În Londra, preţul atinsese 107,24 de dolari/baril, după ce ţiţeiul se scumpise cu 2,45 de dolari. O nouă majorare cu 8% se produce la începutul lunii ianuarie a anului 2012, după ce vicepreşedintele iranian Mohamad Reza Rahimi a ameninţat că va închide strâmtoarea Ormuz dacă restul lumii va impune sancţiuni exporturilor cu petrol ale Iranului. Cum Uniunea Europeană a anunţat că va merge înainte cu sancţiunile, la câteva zile după SUA, blocând importurile de petrol iranian, merită examinate consecinţele acestor acţiuni asupra preţului petrolului. Deşi sunt multe motive pentru care observatorii cred că Iranul blufează, depinzând prea mult de veniturile din exportul de petrol, nu trebuie exclus faptul că blocarea strâmtorii Ormuz ar pune în pericol tranzitul a 20% din ţiţeiul din întreaga lume, scrie Forbes. Economistul Ed Hirs a estimat că pierderea zilnică a 10 milioane de barili de ţiţei produs în Orientul Mijlociu va conduce, pe termen scurt, la creşterea preţului la 413 dolari per baril, luând în considerare cât de greu le este consumatorilor să treacă la alţi combustibili. O creştere cu 50% a preţului benzinei înseamnă 70 de miliarde de dolari pe an plătiţi de consumatorii americani. Nicio altă problemă nu determină daune economice atât de mari – nici măcar căderea pieţei imobiliare, care a determinat doar jumătate din contracţia PIB-ului în primele trei trimestre din 2008 – restul este pus, de unii economişti, pe seama creşterii bruşte a preţului petrolului. Această evoluţie a preţului ţiţeiului afectează cel mai puternic economia americană, acest şoc este suficient pentru a o împinge înapoi în recesiune. Economistul Kevin Kliesen susţine că o astfel de creştere bruscă a preţului la petrol, dacă se menţine, creşte şansele unei recesiuni cu 50% în primul an şi 90% după trei ani. Cei care analizau criza financiară din SUA din 2008 identifică creşterea cu 55% a preţului petrolului ca precedând declinul în activitatea economică. Acest fapt poate afecta în egală măsură economia mondială. Un studiu al FMI relevă că o creştere permanentă cu 5% a preţului petrolului reduce creşterea PIB-ului pe plan mondial cu 0,25% în primii patru ani.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: