spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNationalGhişe i-a cerut Avocatului Poporului să reanalizeze posibilitatea sesizării CCR privind cvorumul...

    Ghişe i-a cerut Avocatului Poporului să reanalizeze posibilitatea sesizării CCR privind cvorumul la referendum

    Senatorul liberal Ioan Ghişe i-a cerut, luni, în şedinţa comisiilor juridice reunite ale Parlamentului, Avocatului interimar al Poporului, Valer Dorneanu, să analizeze documentaţia transmisă de el şi de alte câteva zeci de persoane privind posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale (CCR) faţă de un articol de lege referitor la cvorumul pentru referendumul de demitere a preşedintelui.

    Dorneanu prezenta comisiilor juridice reunite un proiect de Regulament de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatului Poporului, când Ghişe, care este membru al Comisiei juridice a Senatului, i-a sesizat acestuia că doi adjuncţi ai Avocatului Poporului au respins o cerere transmisă de „zeci de persoane”, printre care şi el. Cererea privea posibilitatea ca Avocatul Poporului să ridice la Curtea Constituţională o excepţie de neconstituţionalitate privind art. 5, alin. 2 din Legea 3/2000, care stipulează că „referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”. „Au blocat solicitările cetăţenilor. (…) Nu sunt semnăturile dumneavoastră, sunt nişte colegi ai dumneavoastră (adjuncţii Avocatului Poporului- n.r.) care au dat semnăturile astea – din câte ştiu sunt vicepreşedinţi din partea PDL şi UDMR”, i-a spus Ghişe lui Dorneanu, propus de PSD pentru funcţia de Avocat al Poporului. Ioan Ghişe a arătat că adjuncţii Avocatului Poporului ar fi blocat posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale pe motiv „că nu este oportun”. „Pe ce temei de drept Avocatul Poporului interzice cetăţenilor să solicite Curţii Constituţionale să controleze de constituţionalitate art. 5, alin. 2, din Legea 3/2000 a referendumului, acela care se referă la prag?”, l-a întrebat senatorul pe Valer Dorneanu. În context, el i-a cerut lui Dorneanu să analizeze „documentaţia de la oameni care s-au plâns că au rugat Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională, dar instituţia Avocatului Poporului nu a făcut acest lucru”. Ghişe a precizat, însă, că nu-i cere lui Dorneanu un răspuns pe loc, pentru că acesta era în concediu când a fost formulat răspunsul instituţiei Avocatului Poporului, de către vicepreşedinţi, la care a făcut referire senatorul. „Nu vă cer un răspuns, pentru că dumneavoastră nu eraţi la serviciu în perioada aceea”, i-a spus Ghişe lui Dorneanu. La referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, din 29 iulie, 87% dintre cei prezenţi la vot au optat pentru demitere, iar 11,15% împotrivă, însă rezultatul nu a fost validat, pentru că prezenţa la urne a fost de numai 46,24%, sub pragul întrunirii cvorumului.

    AGERPRES/(A – Claudiu Zamfir)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: