spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNationalGuvernul va interzice oferirea de alimente, băuturi, bani în perioada campaniei electorale...

    Guvernul va interzice oferirea de alimente, băuturi, bani în perioada campaniei electorale pentru parlamentare

    Guvernul va reglementa miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, condiţiile în care candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie îşi vor face campanie, aceştia neavând voie să le ofere cetăţenilor alimente, băuturi sau bani, a anunţat luni premierul Victor Ponta.

    Potrivit acestuia, reglementările, care vor fi însoţite de sancţiuni, au ca obiectiv principal împiedicarea abuzurilor în perioada campaniei electorale. „Propunerea mea, ca prim-ministru, este de a reglementa legal mâine, prin ordonanţă de urgenţă, ceea ce Biroul Electoral Central a stabilit cu alte ocazii, şi anume, că sunt interzise în campania electorală oferirea de bunuri, bani, alimente, băuturi alcoolice sau nealcoolice. Este permisă oferirea doar de obiecte într-o enumerare strictă – pixuri, brichete, afişe, şepci -, dar cu obligativitatea de fi inscripţionate cu numele candidatului sau al formaţiunii politice. Şi, de asemenea, pot fi oferite obiecte de acelaşi tip, cu caracterele inscripţionate, a căror valoare să nu depăşească 10 lei. În acest fel, lucrurile sunt foarte clar reglementate, ce este interzis, ce este permis, regulile sunt valabile pentru toţi competitorii şi vom avea practic reglementat legal, alături de sancţiuni penale, modul de desfăşurare normală a campaniei electorale şi împiedicarea oricăror tentative de cumpărare de voturi sau, cum s-a întâmplat la referendum, de a împiedica oamenii să vină la vot”, a argumentat şeful Executivului la finalul reuniunii USL. El a motivat că aceste reglementări au loc miercuri în condiţiile în care vineri începe campania electorală. „Mâine avem şedinţă de guvern, nu mai putem reglementa mai târziu, pentru că vineri începe campania electorală. BEC-ul a dat un răspuns, de data aceasta de fapt noi o să luăm textul dat de BEC în 2008, dar, în 2012, probabil şi ei speriaţi de DNA, au spus să stabilească organele de urmărire penală. Probabil că toate acţiunile DNA împotriva celor care au votat i-au dus şi pe membrii BEC-ului la foarte multă precauţie şi atunci, ca să nu mai existe discuţii… Ca să nu mai spună dl Morar că o brichetă este primire de foloase necuvenite nepatrimoniale – acel monument de prostie juridică pe care l-am auzit după mulţi ani de drept – foloase necuvenite nepatrimoniale – prin faptul că îndemni oamenii să vină la vot. Păi, numai asta o să facem toţi, şi dl. Blaga va face asta şi toţi politicienii, asta ne e meseria. Motiv pentru care vreau să existe o reglementare legală care să împiedice noi abuzuri, să se spună: ‘Nu, brichete ai voie să dai, nu ai voie să dai chibrite'”, a spus Ponta. Premierul a mai spus că, în acest moment, luând în calcul realităţile bugetare, cota propusă de USL este de 16 la sută, „în considerarea realităţilor”, adăugând că o diferenţiere, un impozit mai mic de 12 la sută poate fi instituit doar pentru cei cu venituri mici şi doar în măsura în care există acoperirea impactului bugetar. „Acel lucru este oferta PDL – PP-DD – asta, cu reducerea – şi efectul calculat de mine, m-aş fi aşteptat să-l calculeze şi dl. Blaga cu dl. Videanu, vorba aia, un mare artist al banilor, efectul este de 11,5 miliarde pierderi în bugetul de anul viitor”, a spus premierul. El a adăugat că aplicarea cotei din 2013 va fi precizată la momentul finalizării proiectului de buget. Potrivit primului-ministru, proiectul fiscal se bazează şi pe cota de 16 la sută, pe scăderea TVA-ului în următorii patru ani şi pe noi surse de venituri la buget. „Iar una dintre aceste surse, în măsura în care o vom stabili, îi vom calcula impactul, poate fi şi o anumită taxare. În primul rând, e vorba despre taxele pe tranzacţii, poate fi vorba şi de tranzacţiile financiare stabilite de 120 ţări din Uniunea Europeană şi pe care o putem introduce în măsura în care există o coordonare la nivel european. Şi, în continuare, noi resurse pentru buget. În 2014 putem aplica un nou sistem de redevenţe, pentru că încetează şi contractul de privatizare la OMV Petrom. Mai multe venituri în mod sigur. Dacă tot PDL-ul vrea mai mai puţine venituri la buget, noi vrem mai multe, pentru că, după cum ştiţi, suntem ţara din Uniunea Europeană care are cel mai mic buget raportat la PIB”, a explicat Victor Ponta. Întrebat despre propunerea UNPR referitoare la taxarea marilor averi, Victor Ponta a arătat că aceasta va fi discutată în cadrul USL. „Trebuie să o stabilim în cadrul USL, pentru că suntem două părţi – ACS şi ACD. Aşa cum am reuşit să facem cu cota unică, vom reuşi să găsim toate soluţiile fiscale pentru care suntem de acord”, a adăugat şeful Executivului.

    AGERPRES/(A – Cătălina Matei)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: