spot_img
19.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNationalÎCCJ: Avocaţii cer arest la domiciliu pentru Gruia Stoica

    ÎCCJ: Avocaţii cer arest la domiciliu pentru Gruia Stoica

    Avocaţii lui Gruia Stoica le-au solicitat marţi judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie înlocuirea arestului preventiv în cazul acestuia cu arestul la domiciliu. „Această măsură a arestului la domiciliu este un mijloc juridic nou, de sorginte europeană şi i-ar permite lui Gruia Stoica să-şi desfăşoare activitatea profesională”, a spus unul dintre avocaţi.

    În timpul dezbaterii recursului la decizia de arestare preventivă, avocaţii au contestat legalitatea interceptărilor aflate la dosar, susţinând că o parte dintre acestea au legătură cu legea de siguranţă naţională şi nu au fost efectuate pe baza unui mandat emis de judecător. „Am creat un grup regional de transport şi am reuşit să creez o coloană de fier de la Marea Nordului la Marea Neagră. Am sacrificat 15 ani din viaţă pentru a demonstra că în ţara asta se pot face afaceri. Sunt acuzat că sunt o fire încăpăţânată, un berbec încăpăţânat. Sunt un om de afaceri atipic”, le-a spus Gruia Stoica judecătorilor.

    El a mai declarat în sala de judecată că a întreprins mai multe acţiuni în plan social şi economic, printre care şcolarizarea a 372 de copii. În plus, el a arătat că are peste 9.000 de angajaţi în firmele pe care le deţine. Instanţa a rămas în pronunţare, urmând să decidă dacă Gruia Stoica va rămâne în arest. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat marţi recursul în cazul arestării omului de afaceri Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Român (GFR), cercetat de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în legătură cu o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia. Gruia Stoica a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti din data de 30 ianuarie, însă el a făcut recurs. Potrivit DNA, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

    La data de 17 ianuarie, Complexul Energetic Oltenia a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care către CFR Marfă SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti. Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA. Procurorii susţin că, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Doru Boştină suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere în cadrul licitaţiei. Acest demers avea ca scop depunerea de către Grup Feroviar Român SA a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de CFR Marfă SA, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: