spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNationalIon Iliescu pledează pentru un program naţional de împădurire

    Ion Iliescu pledează pentru un program naţional de împădurire

    Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a pledat miercuri, la Palatul Parlamentului, cu prilejul unei dezbateri pe teme agricole şi de mediu, pentru un program naţional de refacere a perdelelor de protecţie şi de reîmpădurire a versanţilor munţilor. Fostul preşedinte consideră benefic ca acest program să fundamenteze o politică centrală care să cuprindă probleme referitoare la redresarea economică a ţării, una dintre problemele centrale fiind reîmpădurirea şi valorificarea unor terenuri degradate.
    Potrivit fostului şef de stat, cel mai periculos este în prezent versantul Carpaţilor Orientali, care este bazinul hidrografic al Siretului. „Am asistat şi vom asista la fenomene foarte grave în Bazinul Siretului. Am avut parte în ultimii doi ani de topirea zăpezilor, care se suprapun cu ploile de primăvară. Deci va trebui un program naţional de refacere a acestor perdele si a reîmpăduririi versanţilor munţilor. Sunt probleme foarte serioase şi foarte grave şi trebuie să le gândim, să le concretizăm într-un program naţional care să fundamenteze o politică fundamentală care să readucă aceste probleme în centrul redresării economice a ţării”, a subliniat fostul preşedinte. Ion Iliescu a avertizat că despădurirea munţilor din România, care a avut loc în ultimii ani, reprezintă un pericol mai ales pentru viitor, arătând că numai despădurirea versanţilor Carpaţii Orientali, a creat şi va crea probleme grave în legătură cu formarea de viituri foarte păgubitoare pentru această zonă. „Deci despădurirea, care este sălbatică pur şi simplu, provoacă daune enorme economiei, localităţilor, oamenilor, şi va trebui introdus un regim foarte puternic de control, de disciplină pentru refacere, pe de o parte, şi protecţie, pe de altă parte”, a atras atenţia fostul şef de stat. În opinia acestuia, în context global, cel mai grav este ca numărul de locuitori ai planetei să fie mai mare de 9 milioane. La dezbaterea naţională „Ce ne dă agricultura şi ce ne poate lua”, organizată de Departamentul de agricultură al PSD, au participat senatori, deputaţi, numeroşi specialişti din domeniu, academicieni, foşti miniştri.

    AGERPRES/(A – Cătălina Matei)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: