spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăNationalKlaus Iohannis: "Consider că acţiunile ruse de destabilizare a Ucrainei trebuie să...

    Klaus Iohannis: „Consider că acţiunile ruse de destabilizare a Ucrainei trebuie să înceteze”

    Candidatul Alianţei Creştin-Liberale la preşedinţia României, liderul PNL Klaus Iohannis, îşi manifestă îngrijorarea faţă de evoluţia situaţiei din Estul Ucrainei şi consideră că „acţiunile ruse de destabilizare a Ucrainei trebuie să înceteze”.”Urmăresc cu preocupare ultimele evoluţii ale situaţiei din estul Ucrainei şi împărtăşesc pe deplin îngrijorarea manifestată de aliaţii noştri americani şi europeni”, declară liderul PNL într-un comunicat transmis.

    Iohannis subliniază că transformarea estului Ucrainei într-o nouă Transnistrie ar afecta securitatea din regiune.”Consider că acţiunile ruse de destabilizare a Ucrainei trebuie să înceteze, pentru că transformarea estului Ucrainei într-o nouă Transnistrie ar afecta pe termen lung securitatea în regiune. Pentru a evita acest fapt, este necesar că Moscova să oprească transferul de echipament militar şi consilieri. În plus, prelungirea şi intensificarea conflictului sporeşte numărul victimelor civile şi amplifică tragedia celor prinşi în mijlocul luptelor”, menţionează Iohannis. El susţine că, aşa cum au subliniat miniştrii de externe ai Uniunii Europene, orice livrare de asistenţă umanitară trebuie să se facă cu respectarea legislaţiei internaţionale şi numai cu acordul autorităţilor ucrainene. „Aşa cum au subliniat miniştrii de externe ai Uniunii Europene la reuniunea care a avut loc vineri, 15 august, orice livrare de asistenţă umanitară trebuie să se facă cu respectarea legislaţiei internaţionale şi numai cu acordul autorităţilor ucrainene. Apreciez, totodată, şi consensul înregistrat la această reuniune în ceea ce priveşte continuarea sancţiunilor asumate de Uniunea Europeană şi întreprinderea de paşi suplimentari dacă va fi nevoie, pentru ca autorităţile ruse să se implice în mod real şi activ în de-escaladarea situaţiei din estul Ucrainei”, declară Iohannis, care adaugă că România trebuie să susţină demersurile NATO şi UE. „Demersurile partenerilor noştri din NATO şi UE trebuie ferm susţinute de România, pentru că ţara noastră este direct interesată ca acest focar de instabilitate regională să dispară, că normele dreptului internaţional să fie respectate de toate statele din zonă”, mai afirmă Iohannis.Preşedinţia ucraineană a anunţat vineri că tiruri ale armatei ucrainene au „distrus” în mare parte o coloană de blindate de transport de trupe ce a pătruns pe teritoriul Ucrainei din Rusia în cursul nopţii de joi spre vineri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: