spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNationalLegea pensiilor ar putea fi adoptată în Guvern în maxim două săptămâni

    Legea pensiilor ar putea fi adoptată în Guvern în maxim două săptămâni

    Legea pensiilor va intra săptămâna viitoare în avizare interministerială şi, în maximum două săptămâni, ar putea fi adoptată în Guvern şi apoi trimisă în Parlament, a declarat vineri ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu.

    ”Legea pensiilor săptămâna viitoare urmează să o trimitem în avizare interministerială. Am avut o perioadă de o lună de zile în care am stat cu ea în dezbatere publică. Am primit inclusiv de la ministere, care trebuie să fie avizatoare începând de săptămâna viitoare, tot felul de observaţii pe care am dorit să le preluăm pe parcurs şi când le trimitem în avizare legea să fie cu aceste observaţii cuprinse. Din cauza aceasta va fi un weekend de foc pentru cei de la Casa de Pensii, pentru că vor trebui să completeze toate aceste observaţii care au venit pe parcursul dezbaterii publice. Nu ştiu exact cât va dura la celelalte ministere. Sper să se mişte cât mai repede, cu atât mai mult cu cât noi preluăm cele mai multe dintre observaţiile lor, şi să putem să o adoptăm în Guvern în maximum două săptămâni şi să o putem trimite Parlamentului”, a explicat Olguţa Vasilescu, pentru Digi 24.

    Aceasta a subliniat că săptămâna viitoare se va primi de la Ministerul Finanţelor Publice şi impactul financiar exact al legii.

    „Teoretic, după ce vom prelua şi observaţiile ministerelor avizatoare, nu prea ar mai fi mare lucru de completat, pentru că legea va fi rotundă, în sensul că vom avea un impact financiar foarte exact calculat de Finanţe şi, după ce am preluat aceste observaţii din dezbaterea publică, textele ne asigurăm că nu sunt neconstituţionale sub nicio formă, pentru că au trecut deja prin Ministerul Justiţiei (…) Este, cred, suficient de mult dezbătută, simulată şi calculată, astfel încât să nu trebuiască să acceptăm foarte multe amendamente de la parlamentari. Dar dezbaterea parlamentară va fi deschisă şi, dacă va fi cazul, dacă vom considera că mai este nevoie de unele lucruri să le preluăm de la parlamentari suntem foarte deschişi. (…) Săptămâna viitoare vom avea impactul calculat real”, a spus ministrul Muncii.

    Lia Olguţa Vasilescu a menţionat că nu are încă cifrele finale privind impactul, dar bugetul asigurărilor este dublu faţă de cel de anul trecut, deoarece numai punctul de pensie se dublează şi „automat şi impactul este pe măsură”, în sensul că s-a pornit de la 871 lei punctul de pensie „atunci când am venit la guvernare” şi va trebui până în anul 2020 să ajungă la 1.775 lei.

    Întrebată despre valoarea punctului de referinţă, ministrul Muncii a afirmat că sunt patru variante, care au fost date Ministerului de Finanţe pentru a le calcula, deoarece „ne dorim o lege foarte dreaptă, o lege foarte frumoasă, dar în acelaşi timp ne dorim o lege perfect aplicabilă” şi pentru asta este necesar avizul de la Finanţe.

    „Două dintre variantele noastre sunt deja cunoscute. Una este prevederea care există deja în legislaţia actuală, adică inflaţie plus 50% din creşterea reală a salariului mediu brut. Cealaltă variantă deja a fost expusă la Neptun, după CEX, când s-a cerut să se ia în considerare şi inflaţia plus 2%. Adică, dacă avem inflaţie anul acesta de 5%, se adaugă 5% la pensie, plus încă 2%, în total 7%. Dar, atunci când vom avea avizul Ministerului Finanţelor, vom putea comunica exact care este varianta aleasă”, a precizat ministrul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Prins furând

    „Jefuit” de soție

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: