spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNationalMECTS va aloca burse de 700 de lei celor care vor urma...

    MECTS va aloca burse de 700 de lei celor care vor urma masteratul didactic

    Cei care vor urma masteratul didactic vor primi burse lunare de 700 de lei, iar locurile la masteratele didactice vor fi bugetate, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba. Potrivit acestuia, admiterea la masteratul didactic va avea loc în luna septembrie. „Cei care vor să devină profesori vor trebui, începând din acest an, să urmeze masteratul didactic. Ei nu sunt condiţionaţi să rămână în sistem după terminarea masteratului”, a precizat Cătălin Baba. El a spus că numărul de locuri va fi stabilit în funcţie de solicitări şi de analizele pe care le va face ministerul, iar universităţile care vor organiza masteratul didactic vor trebui să ia decizii strategice. „Este în discuţie unde se vor organiza aceste masterate, iar metodologia este în curs de publicare. Dosarele pentru acest masterat se depun la MECTS”, a explicat Baba, potrivit căruia metodologia ar putea fi aprobată în aproximativ o lună. Ministrul a arătat că universităţile care vor organiza masteratul didactic vor trebui să facă dovada că au resurse umane calificate, întrucât în timpul şcolarizării se va face multă practică. Reprezentatul MECTS a mai spus că probele de admitere vor trebui discutate între minister şi universităţi. „S-ar putea ca admiterea să se facă printr-un examen scris sau interviu. Eu aş merge pe ambele”, a declarat ministrul. Prezenţa la cursurile acestor masterate va fi obligatorie.

    AGERPRES/(A – Roberto Stan)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: