spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNationalMinistrul Educaţiei vrea ca fiecare elev să citească, zilnic, 20 de minute...

    Ministrul Educaţiei vrea ca fiecare elev să citească, zilnic, 20 de minute la şcoală şi 20 de minute acasă

    Ministrul Educaţiei a făcut un apel la profesori să le citească elevilor cărţi adecvate vârstei lor, în acelaşi timp în care a anunţat că lansează un proiect prin care fiecare elev ar urma să citească singur câte 20 de minute pe zi, potrivit discursului ţinut de Monica Anisie la Academia Română. În mesajul de încurajare a lecturii, ministrul a făcut apel şi la părinţi şi bunici “să citească împreună, încă 20 de minute acasă”. Proiectul se numeşte “un altfel de 20 20”, a anunţat ministrul la Radio România Cultural și transmis de edupedu.ro

    “Ministerul Educației și Cercetării lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în școală și în familie. Lansăm invitația ca în toate școlile din România, fiecare copil să citească 20 de minute pe zi.

    Totodată, îi invit pe cei mari, fie că sunt părinți și bunici, să se alăture copiilor și să citească, împreună, încă 20 de minute acasă.

    Observarea, înțelegerea și interpretarea textelor reprezintă sprijin pe drumul construirii de sine.

    Tocmai de aceea, rog colegii profesori să le citească elevilor povești din cărți adecvate vârstei lor, să îi încurajeze să întrebe, să aibă răbdare cu ritmul lor de înțelegere, să le ofere timp pentru mirări și spațiu în care ei să-și imagineze lumile descrise în cărți”, a tranmis ministrul Monica Anisie

    Numele proiectului “un altfel de 20 20” vine în contextul în care Viorica Dăncilă a făcut anul trecut o gafă în timpului unui discurs, spunând în loc de 2020, 20 20 (douăzeci, douăzeci). Momentul a fost ironizat luni întregi pe internet şi în presă.

    Potrivit Eurostat, doar 6,5 la sută dintre români cumpără cel puţin o carte pe an, scrie stirileprotv.ro.

    Ce citesc tinerii pe internet

    Un procent de 44,6 dintre studenții și elevii de peste 16 ani au declarat că citesc online site-uri de știri, ziare și reviste, potrivit celei mai recente anchete INS despre „Accesul populaţiei la tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – România 2019”. Media populației care folosește internetul pentru a citi informații (știri, ziare) online este de 54,9% între categoriile analizate, procente mai mari fiind înregistrate în rândul salariaților (62,1%), șomerilor (52,6%) și pensionarilor (48,4%). Doar patronii sau lucrătorii pe cont propriu înregistrează o proporție mai scăzută decât a elevilor și studenților la acest capitol, potrivit datelor analizate.

    În privința accesului la informații prin intermediul internetului, pentru „căutarea de informaţii despre sănătate (ex, leziuni, boli, nutriţie, îmbunătăţirea sănătăţii)”, elevii au cel mai mic interes – doar 25,9% declarând că acceseaza astfel de informatii în mediul online, față de 42,4% media generală.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: