spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăNationalMinistrul Sănătății anunță deblocarea a o treime din cele 45.000 de posturi...

    Ministrul Sănătății anunță deblocarea a o treime din cele 45.000 de posturi vacante din sistem

    Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a anunţat, sâmbătă, că o treime din cele circa 45.000 de posturi vacante din sistemul sanitar vor fi deblocate, prin modificarea legii, în prima parte a anului. „Din cauza resurselor financiare, nu vom putea debloca decât o treime, deşi dorim să le deblocăm pe toate cele 45.000 de posturi vacante. Noi am înaintat deja informaţiile pe site-ul ministerului”, a precizat, în conferinţă de presă, ministrul Ritli. Vorbind despre obiectivele Ministerului Sănătăţii pentru acest an ministrul a precizat că a fost elaborată legislaţia care să sprijine introducerea medicamentelor generice, deoarece este o politică fermă a guvernului şi a ministerului ca să faciliteze medicamentele generice, ale căror molecule sunt identice cu cele originale şi eficienţa terapeutică la fel, dar sunt mai ieftine. În ce priveşte coplata, ministrul a menţionat că legea 220/2011 în varianta ieşită din parlament nu este aplicabilă tehnic, motiv pentru care ministerul va aduce modificarea acestei legi, în sensul unei sume fixe, modice, pentru pacienţi, legea urmând să fie aplicabilă la sfârşitul anului 2012 sau anul viitor. Potrivit ministrului, în anul 2012, în cadrul sistemul asigurărilor de sănătate, se va aplica pachetul de serviciu de bază revizuit. „Nu este niciun fel de listă neagră. E vorba de a revizui modul cum accesăm medicamentele foarte scumpe. În urma unui studiu de patru luni, cu experţi străini şi români, s-a hotărât ca accesul la medicamentele mai ales cele scumpe să fie în conformitate strictă cu indicaţiile prevăzute în autorizarea punerii pe piaţă a medicamentului”, a subliniat ministrul. Dr. Ritli a mai precizat că se va dezvolta un sistem aparte, independent, de evaluare a tehnologiilor medicale inclusiv pentru medicamente, deoarece nu se poate concepe introducerea unor tehnologii noi sau molecule noi, fără o analiză ştiinţifică a acestora, şi nu empirică. ”Fără această structură nu vom introduce alte medicamente noi decât dacă avem argumente extrem de solide”, a spus ministrul. De asemenea, se va limita durata spitalizărilor, pentru a reduce numărul bolnavilor care stau foarte mult în spital pentru afecţiuni minore sau pentru investigaţii. Pachetul privind cardul de sănătate, fişa electronică a bolnavului şi reţeta electronică va funcţiona la mijlocul anului, sarcina fiind a Casei Naţionale de Asigurări. Acesta va contribui la operativizarea relaţiei cu bolnavii şi mai ales la evitarea unor abuzuri în gestionarea bolnavilor. De asemenea, se va elabora legislaţia pentru transplantul de organe, transfuzologie, fiind sarcini ale Uniunii Europene, iar împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, va fi promovat turismul medical.

    AGERPRES/(A-Eugenia Paşca)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: