spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăNationalOricine poate ataca rezultatele examenelor de la Academia de Poliție, dacă centrul...

    Oricine poate ataca rezultatele examenelor de la Academia de Poliție, dacă centrul de evaluare psihologică nu are autorizare

    Toate examenele de la Academia de Poliţie şi din şcolile de agenţi, unde evaluarea psihologică este eliminatorie, pot fi acum contestate, după ce ministrul de resort, Carmen Dan, a declarat că centrul de testări nu are autorizaţie, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne (SNPPC).

    „Am impresia că doamna Carmen Dan nu ştie ce declară. Dacă centrul de testare psihologică nu are avizare înseamnă că toate testările psihologice privind încadrările sau admiterea în şcolile de profil sunt nule. Acel centru psihologic este în subordinea ministrului de interne. Să-şi asume. Dacă, după un an de zile, doamna Carmen Dan îşi dă seama că acel centru nu are atestat… Vii tu, ministru de interne, la televizor, să spui că centrul din subordinea ta nu are autorizare, nu respectă normele legale…”, a arătat Coarnă.

    El consideră că astfel de declaraţii sunt iresponsabile, întrucât, acum, oricine poate ataca concursurile în şcolile de profil, unde aceste testări psihologice au fost eliminatorii.

    „Şi ai avut concursuri în Academia de Poliţie, în şcolile de agenţi de poliţie, încadrări în structurile interne, unde aceste testări psihologice au fost eliminatorii. Acum orice parte interesată n-ar putea să atace în instanţă şi să trimită acasă toţi elevii din şcolile de profil?”, s-a întrebat sindicalistul.

    În ceea ce priveşte demiterea şefului Poliţiei, Coarnă a arătat că aceasta este o declaraţie politică. „Aţi văzut şi declaraţia de ieri (luni n.r.) a domnului Liviu Dragnea, care a spus acelaşi lucru. Este o declaraţie lipsită de temei, o comandă politică a domnului Dragnea către doamna Dan, care a fost executată instantaneu. De ce să demiţi un om care are rezultate?”, a mai spus liderul sindical.

    În opinia sa, ministrul Carmen Dan ar trebui să-şi dea demisia în urma acestui scandal.

    Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat, marţi, că i-a cerut premierului împuternicirea pe o perioadă de şase luni în funcţia de şef al Poliţiei Române a chestorului principal Cătălin Ioniţă, în condiţiile în care a solicitat schimbarea lui Bogdan Despescu, ca urmare a cazului agentului acuzat de pedofilie.

    Oficialul a precizat că Ioniţă, în prezent şef al Direcţiei Generale Anticorupţie, are un mandat explicit de a finaliza diagnoza de sistem pe care a solicitat-o în cursul zilei de luni.

    Carmen Dan a precizat, totodată, că a discutat cu şeful Centrului de Psihologie din cadrul MAI şi a cerut refacerea întregii proceduri prin care se organizează activitatea de testare în minister.

    Ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a declarat total nemulţumită de explicaţiile date de către oficialii Poliţiei Române în cazul agentului acuzat de pedofilie.
    „Am cerut clarificări de la conducerea Poliţiei Române. Am constatat că a făcut o informare prin purtătorul de cuvânt. (…) Până acum, nimeni dintre şefii acestui poliţist nu a înţeles să-şi asume o responsabilitate. (…) Superficialitatea testărilor a făcut să existe în sistem oameni cu devieri comportamentale. (…) Mă declar total nemulţumită de explicaţiile primite. Nu am văzut pe nimeni dintre cei care ocupă funcţii să iasă public. (…) A lipsit răspunsul la întrebarea cum de nimeni dintre cei care aveau atribuţii nu a ştiut de aceste devieri comportamentale. (…) Probabil este un caz izolat, dar cu repetiţii. (…) Informaţia primară a fost raportată cu întârziere ministrului. Să avem curajul de a ne asuma că avem probleme în sistem. (…) Explicaţiile de aseară le apreciez lacunare. (…) Am cerut schimbarea din funcţie a lui Bogdan Despescu”, a anunţat ministrul, într-o declaraţie de presă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: