spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNationalPeste 190 de localităţi din sudul ţării au rămas fără energie electrică...

    Peste 190 de localităţi din sudul ţării au rămas fără energie electrică din cauza viscolului

    Un număr de 194 de localităţi din şapte judeţe situate în sudul ţării au rămas fără energie electrică, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CEZ Distribuţie, Angelica Barbu.

    Potrivit sursei citate, două dintre acestea se află în Gorj (zona Maiagu, Cerna-sat), 43 în Argeş (zona Aref, Nucşoara, Costeşti, Recea, Rociu, Negraşi), trei în Vâlcea (zona Voineasa, Săliştea, Vasilatu, Pascoaia), 11 în Olt (zona Topana, Movileni, Brebeni), 50 în Teleorman (zona Atârnaţi, Vatra, Bujoreni, Laceni, Vedea), 28 în Mehedinţi (zona Negoieşti, Fratosiţa, Secu), 57 în Dolj (zona Breasta, Gherceşti, Segarcea, Poiana mare, Greceşti, Tatomireşti, Răcarii de Sus, Răcarii de Jos). ”Din păcate, echipele de intervenţii întâmpină dificultăţi privind accesul în majoritatea zonelor în care reţelele de distribuţie au fost avariate. Drumurile sunt greu accesibile iar condiţiile meteorologice se schimbă de la o oră la alta”, a precizat Barbu. Reprezentanta CEZ Distribuţie a mai arătat că în afara liniilor electrice de joasă tensiune, în partea de sud a României mai sunt afectate în întregime şase linii de înaltă tensiune, 26 de linii electrice aeriene de medie tensiune şi parţial 59 de linii electrice aeriene de medie tensiune.

    AGERPRES/(AS-Florian Copcea)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: