spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNationalPremierul le-a spus liderilor coaliţiei că se caută soluţii pentru rezolvarea situaţiei...

    Premierul le-a spus liderilor coaliţiei că se caută soluţii pentru rezolvarea situaţiei pensionarilor

    Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu le-a spus liderilor coaliţiei de guvernare la şedinţa de luni că încearcă să găsească soluţii „financiare şi legale” pentru a rezolva situaţia pensionarilor cărora le-au fost reţinute contribuţii la sănătate. „Premierul asta a spus, că încearcă să găsească soluţii şi financiare şi legale pentru această situaţie. De la data deciziei Curţii Constituţionale nu se mai reţin contribuţii. Dar, pentru asta trebuie să găsească soluţii”, a declarat, pentru AGERPRES, senatorul UDMR Fekete Andras. El a menţionat că se va discuta şi în şedinţa de Guvern de marţi despre posibile soluţii. Şi vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a punctat că s-a discutat despre situaţia pensionarilor cărora li s-au reţinut contribuţiile la asigurările de sănătate şi cu ministrul de Finanţe. El a subliniat că decizia CCR trebuie respectată, dar că orice hotărâre se va lua în acest sens, ea nu va fi aplicată retroactiv. Săptămâna trecută, Executivul preciza că se aşteaptă o analiză a Ministerului Muncii privind impactul bugetar pe care îl va avea decizia Curţii Constituţionale privind metodologia de reţinere a contribuţiei la asigurările de sănătate de la pensionarii cu pensii de peste 740 de lei pe lună.

    AGERPRES/(AS – Mirela Bărbulescu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: