spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNationalProcurorii cer condamnarea la 20 de ani de închisoare a lui Dinu...

    Procurorii cer condamnarea la 20 de ani de închisoare a lui Dinu Patriciu în dosarul Rompetrol

    Procurorii Parchetului General au cerut, miercuri, Tribunalului Bucureşti, condamnarea lui Dinu Patriciu la o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege, respectiv 20 de ani de închisoare, pentru infracţiunile de care omul de afaceri este acuzat în dosarul Rompetrol.

    Procurorul de şedinţă a cerut judecătorilor ca, la individualizarea pedepselor celor trimişi în judecată în dosarul Rompetrol, să se ţină cont de gravitatea acuzaţiilor şi să acorde o pedeapsă orientată către maximul prevăzut de lege în cazul lui Dinu Patriciu. De asemenea, reprezentantul Parchetului a cerut ca, prin decizia ce va fi pronunţată, judecătorii să-l oblige pe Alexandru Bucşă să plătească, în solidar cu Dinu Patriciu, suma de 85 de milioane de dolari Ministerului Finanţelor Publice. Procesul continuă cu pledoariile avocaţilor, după care vor lua cuvântul inculpaţii, iar instanţa poate rămâne în pronunţare în acest dosar. Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost audiat pe 27 februarie, în calitate de martor în dosarul Rompetrol, el declarând în instanţă că a cumpărat acţiuni de la această companie, dar a fost o tranzacţie ‘modestă’. La 8 septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea a şapte infracţiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârşirea de infracţiuni, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, dezvăluire de informaţii privilegiate, spălare de bani şi iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat. Împreună cu Patriciu au fost trimişi în judecată Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Anghelache. O parte a dosarului se referă la modul în care Rompetrol a preluat o creanţă de 85 milioane de dolari, procurorii susţinând că aceasta trebuia încasată de statul român.

    AGERPRES/(AS – Daniel Florea)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: