spot_img
11.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNationalProcurorii DNA au extins cercetările în cazul lui Adrian Severin

    Procurorii DNA au extins cercetările în cazul lui Adrian Severin

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au extins cercetările faţă de Adrian Severin, membru al Parlamentului European, în dosarul în care se efectuează acte de urmările penală pentru infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă.

    Potrivit DNA, procurorii au început, faţă de acesta, urmărirea penală pentru o nouă infracţiune şi anume „folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”. Din Ordonanţa de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 2007 – 2010, învinuitul Severin a folosit şi a prezentat în Parlamentul European, documente, declaraţii false ori inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputaţilor în Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 şi 09 iulie 2008). „Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanţă încheiate cu şase societăţi comerciale româneşti, înfiinţate anume cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanţă. În felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European. În aceeaşi cauză se efectuează acte de urmările penală şi faţă de alte persoane. Având în vedere stadiul anchetei, nu se pot furniza mai multe detalii, în acest moment”, arată DNA într-un comunicat transmis luni AGERPRES. Sursa citată menţionează că luni persoanei învinuite i s-au adus la cunoştinţă noile acuzaţii, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. Europarlamentarul Adrian Severin s-a prezentat luni la DNA, el refuzând să facă declaraţii la ieşirea din sediul parchetului. În 27 iulie 2011, DNA informa că a solicitat autorităţilor judiciare competente din Belgia şi Franţa, prin comisii rogatorii, efectuarea unor acte procesual penale necesare instrumentării dosarului în care europarlamentarul Adrian Severin este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Pe 18 iulie 2011, Adrian Severin a fost pus sub învinuire de către procurorii DNA în legătură cu publicarea, în luna martie, a unor materiale audio-video prezentate de publicaţia britanică The Sunday Times. În luna aprilie a anului trecut, DNA a trimis ministrului de atunci al Justiţiei, Cătălin Predoiu, solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare în cauza referitoare la Adrian Severin, în vederea transmiterii acestei solicitări preşedintelui PE. La sfârşitul lunii iunie, Parlamentul European a votat ridicarea imunităţii eurodeputatului Adrian Severin, implicat în cazul „bani în schimbul amendamentelor” relatat de publicaţia The Sunday Times. Eurodeputatul Adrian Severin şi-a reafirmat în mai multe rânduri nevinovăţia cu privire la acuzaţiile formulate de publicaţia britanică The Sunday Times.

    AGERPRES/(AS – Mădălina Cochinescu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: