spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNationalProf. dr. Mureşan: Accidentul vascular cerebral, întâlnit tot mai des la tinerii...

    Prof. dr. Mureşan: Accidentul vascular cerebral, întâlnit tot mai des la tinerii sub 30 de ani

    Accidentul vascular cerebral (AVC) este o afecţiune întâlnită tot mai des la tinerii sub 30 de ani, în prezent peste 30% din numărul total de pacienţi cu AVC ischemic având vârste cuprinse între 24 şi 64 de ani, a declarat luni preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR), prof. dr. Dafin Mureşan.

    „Cifrele ne vorbesc despre o tendinţă ca patologii importante ale sistemului nervos central şi periferic să fie întâlnite la vârste cât mai tinere. Şi aici m-aş referi în primul rând la patologia vasculară cerebrală, respectiv la accidentele vasculare cerebrale, care au o tendinţă de apariţie la vârste mai tinere, ne spun statisticile. Noi constatăm ca şi practicieni în viaţa de zi cu zi că avem tot mai multe cazuri de tineri care au probeleme de acest fel. Respectiv, cifrele ar spune că în ultimii 20 de ani această patologie vasculară are o incidenţă mai mare la vârstele tinere şi aceasta este semnificativă. Dacă în urmă cu aproximativ 20 de ani înregistram un anumit procent de 25%, o incidenţă la patologia vasculară cerebrală la pacienţii între 24 şi 64 de ani, astăzi avem deja mai mult spre 30 şi poate puţin peste 30%. Ceea ce reprezintă o cifră oarecum îngrijorătoare pentru un interval de timp de 20 de ani”, a declarat prof. dr. Dafin Mureşan, la Şcoala Internaţională de vară de Neurologie de la Eforie Nord.

    Medicul s-a referit şi la scleroza multiplă, punctând că debutul bolii are loc în majoritatea cazurilor între 20 şi 30 de ani. „În România există aproximativ 6.000 – 7.000 de persoane care au scleroză multiplă, o prevalenţă de 32-34% la suta de mii de locuitori”, a spus prof. dr. Mureşan. Prof. dr. Dafin Mureşan a precizat că în ultimii ani a scăzut şi vârsta la care apare boala Parkinson. „Deşi cel mai adesea se consideră că afectează predominant persoanele trecute de 65 de ani, trebuie precizat că poate surveni chiar şi în jurul vârstei de 20 ani. La nivel mondial, pe baza studiilor de prevalenţă disponibile, se consideră că sunt aproximativ 6 milioane de persoane cu boala Parkinson. Este posibil ca acest număr să fie mai mare, ţinând cont de cazurile încă nediagnosticate. În România se estimează că sunt trataţi în jur de 70.000 de pacienţi cu boala Parkinson”, a arătat Mureşan.

    El a explicat că principala cauză a acestor boli o reprezintă stilul de viaţă. „Cauzele sunt multiple, (…) modul foarte dinamic în care trăim, viaţa foarte stresantă în care trăim, timpul restricţionat pentru propria noastră persoană de a ne odihni, de a ne îngriji, munca în sesiuni de asalt continue, tendinţa de a mânca repede şi de a ne alimenta în regim de fast-food, ar fi să zicem un început de comportament nefavorabil. (…) Trebuie să dedicăm puţin timp şi activităţii noastre fizice, să ne mişcăm, activitatea cognitivă care ne fereşte de boli degenerative ale sistemului nervos în special afecţiuni ale memoriei, atenţiei, capacităţii de concentrare. (…) În special cititul ne foloseşte foarte mult, cititul fiind exact opusul privitului la TV”, a spus prof. dr. Dafin Mureşan. Potrivit lui, accesul la tratament pentru aceste boli este rezonabil în România.

    „Din punctul de vedere al tratamentelor în viziunea clasică, România face eforturi deosebite şi asigură medicamentele necesare. Mai sunt multe lucruri de făcut, în special în ceea ce priveşte patologia vasculară acută şi unităţile pentru accidentele vasculare cerebrale care trebuie dezvoltate mai mult în România, există o preocupare din acest punct de vedere. Programele de prevenţie secundară trebuie dezvoltate”, a explicat medicul. Cea de-a IX-a ediţie a Şcolii Internaţionale de Vară de Neurologie are loc în perioada 7 – 10 iulie la Eforie Nord. Coordonatorii evenimentului sunt prof. dr. Natan Bornstein, de la Universitatea din Tel Aviv, Centrul Medical Sourasky, prof. dr. Dafin Mureşanu, Universitatea de Medicină si Farmacie ‘Iuliu Haţieganu’ din Cluj-Napoca, preşedinte al SNR, şi prof. dr. Ovidiu Bajenaru, Universitatea de Medicină si Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti, preşedintele de onoare al SNR.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: