spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNationalPropuneri pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene, discutate la Ministerul Dezvoltării

    Propuneri pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene, discutate la Ministerul Dezvoltării

    Simplificarea procedurilor administrative pentru depunerea şi evaluarea cererilor de finanţare din fonduri europene este una dintre soluţiile propuse, vineri, la o întâlnire a ministrului Dezvoltării, Sevil Shhaideh, cu şefi ai structurilor care gestionează fonduri europene şi cu reprezentanţii Coaliţiei Naţionale pentru Absorbţia Fondurilor Structurale.

    sevil-shhaidehMinisterul Dezvoltării informează că alte soluţii sunt aplicarea unei rate a cofinanţării de 2% pentru beneficiarii şi partenerii ONG, universităţi, sindicate, alte organizaţii nonprofit, creşterea ratei de prefinanţare pentru aceste organizaţii, simplificarea procedurilor de raportare şi rambursare, astfel încât rambursarea să se facă în termen de 20 de zile, şi motivarea financiară a funcţionarilor din instituţii publice implicaţi în derularea unui proiect, după finalizarea acestuia. „Propunerea creşterii prefinanţării e foarte bună, cu menţiunea că aceasta poate viza doar domeniile care nu sunt eligibile pentru rambursare (salarii etc.). În acelaşi timp, ONG-urile ar trebui să ia în considerare faptul că va fi necesar un instrument de garantare pentru acordarea finanţării nerambursabile pentru implementarea proiectului”, a afirmat ministrul Shhaideh. Ea a adăugat că este de acord şi cu rambursarea cheltuielilor în termen de 20 de zile, cu condiţia ca beneficiarul să îndeplinească toate condiţiile. „La o cerere de rambursare pentru un proiect de infrastructură, de exemplu, se verifică achiziţiile până la nivel de şuruburi… Toate acestea durează. De aceea, din experienţa mea, la proiectele complexe, de obicei, rambursarea întârzie. Acest lucru este valabil mai ales pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, la Programul Operaţional Capacitate Administrativă, unde proiectele nu reprezintă investiţii mari, scurtarea termenului de rambursare este posibilă,” a explicat ministrul. O altă propunere analizată de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării este salarizarea celor implicaţi în gestionarea proiectelor. „Se lucrează acum la o lege a salarizării bugetarilor şi, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, încercăm să ne gândim la o soluţie care să lege performanţa de nivelul salarizării în domeniul public”, a adăugat ministrul. Ea a anunţat că a decis ca toate documentele de aplicare pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi Programul Operaţional Capacitate Administrativă să fie depuse online, fiind în lucru un sistem care să permită înregistrarea şi vizualizarea acestora prin internet.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: