spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăNationalRegului de urmat în școlile în care apar elevi infectaţi cu coronavirus

    Regului de urmat în școlile în care apar elevi infectaţi cu coronavirus

    Ministerul Educaţiei a trimis către toate şcolile regulile pe care acestea trebuie să le urmeze în cazul în care apare un elev infectat cu COVID 19, noul coronavirus, potrivit documentului obţinut de Edupedu.ro. Procedura implică raportarea imediată de către Direcţia de Sănătate Publică către şcoală în momentul apariţiei unui caz. În procedura trimisă nu apare nicio măsură în cazul în care un profesor este infectat cu COVID 19.

    Secretarul de Stat în ministerul de Interne, Raed Arafat, a anunţat duminică dimineaţa că printre “cele mai importante decizii care vor intra în vigoare” începând de astăzi și până pe 31 martie este cea privind procedura de închidere a şcolilor.

    Procedura, obținută de Edupedu.ro, a fost deja trimisă şcolilor şi este însoţită de următorul mesaj semnat de ministrul Educaţiei, Monica Anisie:

    Având în vedere confirmarea în câteva județe din România unor cazuri de infectare cu COVID-19, dintre care două persoane sunt elevi, în scopul prevenirii răspândirii virusului în colectivele școlare, vă înaintăm atașat ‘Procedura de urmat de unitățile de învățământ în cazul confirmării unui elev cu coronavirus’, transmisă la Ministerul Educației și Cercetării de către Ministerul Sănătății prin adresa înregistrată cu numărul 8597M/06.03.2020.

    Vă rugăm să transmiteți urgent procedura stabilită de Ministerul Sănătății în toate unitățile de învățământ de pe raza județului dumneavoastră și să vă asigurați o comunicare eficientă între ISJ și unitățile de învățământ, Direcția de Sănătate Publică județeană și instituția prefectului. De asemenea, solicităm transmiterea cu celeritate și la Ministerul Educației și Cercetării a informațiilor referitoare la cazurile de infectare confirmate”.

    Documentul trimis de Minister către școli continuă cu procedura efectivă pe care grădinițele, școlile și liceele trebuie să urmeze, în cazul confirmării unui elev cu coronavirus.

    “Caz confirmat pozitiv la COVID-19 într-o sală de clasă:

    1. DSP-ul anunță Inspectoratul Şcolar Județean de confirmarea cazului.
    2. DSP-ul efectuează ancheta epidemiologică identificând persoanele din clasa respectivă care au intrat în contact direct cu elevul confirmat cu Covid – 19 timp de minimum 15 minute, la o distanță mai mică de 2 metri.
    3. DSP-ul efectuează recoltarea de teste de la contacții (elevii și profesorii) pacientului confirmat cu virusul COVID 19.
    4. Toți contacții vor fi testați în prima zi.
    5. Toți contacții direcți vor fi izolați la domiciliu timp de 14 zile.
    6. Contacții direcți (elevii și profesorii) vor fi testați în zilele 12 și 13 de la izolare.
    7. Inspectoratul Şcolar Județean și DSP-ul stabilesc împreună circuitul pe care l-a efectuat elevul (confirmat COVID-19) în școală și efectuează de urgență dezinfecția.
    8. În funcție de rezultatele anchetei epidemiologice și de evoluția situației, DSP-ul împreună cu Inspectoratul Şcolar Județean poate decide închiderea (suspendarea) cursurilor la clasa/școala cu pacientul confirmat.”

    Până acum 3 elevi au fost infectaţi cu COVID 19 la Liceul Alimentar Timişoara. O altă elevă a fost diagnosticată cu coronavirus la Hunedoara.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: