spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNationalRomânia va fi reprezentată la Summitul European al Farmaciştilor de Spital

    România va fi reprezentată la Summitul European al Farmaciştilor de Spital

    România va fi reprezentantă în zilele de 14 şi 15 mai la Summitul European al Farmaciştilor de Spital care se va derula la Bruxelles şi care are ca temă „Stabilirea unor noi standarde în îngrijirea spitalicească”. Potrivit unui comunicat de presă remis luni AGERPRES, la summit se vor dezbate direcţiile viitoare de dezvoltare ale profesiei, strategiile conform cărora farmaciştii de spital pot să vină mai bine în întâmpinarea nevoilor pacienţilor, precum şi modalităţi de a întări colaborarea cu ceilalţi profesionişti în sănătate cu care farmacistul de spital vine în contact. „În România, pentru îmbunătăţirea îngrijirii la nivel de spital principalii paşi ar fi: identificarea decalajelor faţă de celelalte state al Uniunii Europene, stabilirea clară a standardelor de practică medicală şi apoi asumarea termenelor realiste de reducere a decalajelor. Printre principalele obiective ale Asociaţiei Naţionale a Farmaciştilor de Spital din România (ANSFR) fiind tocmai dezvoltarea farmaciei de spital prin stabilirea unor doctrine farmaceutice comune cu ţările UE, creşterea rolului şi importanţei farmacistului de spital, precum şi implementarea specializării de farmacist de spital în Facultăţile de Farmacie” a declarat farmacist Paul Andreianu prin intermediul unui comunicat de presă. Potrivit acestuia, obiectivele pentru 2014 ale ANSFR includ un „inventar” al profesiei la nivel naţional folosind un instrument creat de Asociaţia Europeană a Farmaciştilor de Spital şi utilizat în toate celelalte state în 2005 şi 2010 şi o analiză a decalajelor dintre România-UE. „Ne vom implica activ şi în alte iniţiative ale Asociaţiei Europene şi vom derula acţiuni de comunicare mai vizibile pentru creşterea numărului de membri ANSFR”, a spus Andreianu. Afiliată de un an la Asociaţia Europeană a Farmaciştilor de Spital (European Association of Hospital Pharmacists – http://www.eahp.eu), România va fi reprezentată la summit de către Paul Andreianu, farmacist în cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti, membru şi împuternicit de către Asociaţia Naţională a Farmaciştilor de Spital din România de a participa la acest eveniment.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: