7.5 C
Târgu Jiu
duminică, mai 31, 2020
Acasă National Studiu: 56% dintre copiii din mediul rural care fumează aprind prima țigară...

Studiu: 56% dintre copiii din mediul rural care fumează aprind prima țigară la vârsta de 12 ani

Fumatul în rândul copiilor și tinerilor din mediul rural este o problemă stringentă în România. Raportul „Bunăstarea copilului în mediul rural“, lansat de World Vision România în 2018, a analizat incidența comportamentelor de risc pentru sănătate (fumatul, consumul de alcool) în rândul tinerilor, informează digi24.ro

Astfel, 8% dintre copiii cuprinși în studiu au declarat că au fumat. Peste jumătate dintre aceștia (56%) au fumat prima dată în jurul vârstei de 12 ani. În același timp, incidența fumatului este mai mare în rândul băieților (12%) decât la fete (5%).

Frecvența fumatului în rândul copiilor crește odată cu vârsta. Astfel, dacă în rândul persoanelor de până la 14 ani doar 5% au declarat că au fumat zilnic în ultima săptămână, în cazul celor de peste 14 ani ponderea urcă la 26%. Dintre copiii care au declarat că au fumat, 22% fumează în fiecare zi, 18% cel puțin o dată pe săptămână, 20% mai puțin de o dată pe săptămână, iar 40% nu au fumat deloc în ultima lună. Procentul celor care au declarat că au fumat în fiecare zi a crescut cu 5% în ultimii ani, de la 17% în 2014 și 2016 la 22% în 2018.

În România, fumatul s-a menținut în 2017 pe poziția a treia în rândul factorilor de risc de deces și dizabilitate, după hipertensiunea arterială și alimentația necorespunzătoare, conform Institutului pentru Măsurarea și Evaluarea Sănătății (IHME) de la Universitatea Washington din Seattle.

Accesul facil al copiilor și tinerilor din mediul rural la produse din tutun, completat de cele mai multe ori de o informare inadecvată, duce la statistici alarmante în ceea ce privește fumatul în România la vârste foarte mici. Pentru că protecţia copiilor, în special a celor mai vulnerabili dintre ei, este preocuparea constantă a World Vision România, fundația s-a alăturat celor peste 350 de organizații neguvernamentale membre ale Inițiativei 2035 – Prima Generație Fără Tutun a României care solicită autorităților modificarea și completarea cuprinzătoare a întregii legislații privind controlul tutunului.

Într-o scrisoare deschisă adresată Parlamentului și Guvernului României, ONG-urile semnatare, prin care și World Vision România, solicită:

Adoptarea de urgență a modificărilor legislative care să îndepărteze orice surse de publicitate și promovare, directă și indirectă, pentru produsele din tutun.

Modificarea și completarea urgentă a legislației din domeniul reducerii consumului de tutun în ceea ce privește utilizarea produselor din tutun, nicotină sau țigări electronice în spațiile publice închise.

Adoptarea de politici fiscale uniforme pentru toate produsele din tutun, pentru a rezolva problema vidului legislativ care permite taxarea la niveluri inferioare a produselor noi apărute pe piață.

Direcționarea taxelor suplimentare aferente producției și comercializării produselor din tutun către campanii educaționale la nivel național adresate prioritar grupei de vârstă de debut a consumului de tutun (13-15 ani), precum și pentru sprijinirea renunțării la fumat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

Video: A „încins“ hora în curtea spitalului de fericire că s-a vindecat de coronavirus

https://youtu.be/UIBEWCJ86Bk   Un pacient, în vârstă de 60 de ani, jucat hora în curtea Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești, de fericire că a fost externat și...

Bombă pe piața imobiliară din Gorj: sediul BCR a fost cumpărat de un cunoscut om de afaceri gorjean

Unul dintre cei mai potenți oameni de afaceri din județul Gorj a dat lovitura pe piața imobiliară. Ilie Ilinca a achiziționat recent sediul BCR...

Tragedie pentru o familie din Bumbești Jiu. O asistentă medicală și bebelușul ei au murit în spitalul din Craiova

Tragedie fără margini într-o familie din Bumbești Jiu. O asistentă medicală a de la Secția Chirurgie a Spitalului Orășenesc Bumbești Jiu a murit la...

Angajată a DGASPC Gorj, confirmată cu COVID-19

O angajată a Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Tg-Jiu a fost confirmată cu noul coronavirus. 21 de angajați ai complexului au...

Comentarii recente

Nu puteți copia conținutul acestei pagini