Acasa / National / Uniunea Europeană (UE) şi-a propus o creştere a eficienţei energetice de 32,5% până în anul 2030

Uniunea Europeană (UE) şi-a propus o creştere a eficienţei energetice de 32,5% până în anul 2030

Uniunea Europeană (UE) şi-a propus o creştere a eficienţei energetice de 32,5% până în anul 2030, iar România urmează să preia în legislaţia naţională această prevedere în următoarele luni, a declarat, marţi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), într-o conferinţă pe teme de profil.

„În acest an a fost aprobată Directiva Europeană privind Performanţa Energetică a Clădirilor, care a fost publicată în iulie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar statele membre au la dispoziţie 20 de luni pentru a o prelua în legislaţiile naţionale”, a spus oficialul ANRE.

Acesta a arătat că directiva prevede ca noua ţintă pentru creşterea eficienţei energetice să fie de 32,5% pentru anul 2030. Totodată, pentru sursele regenerabile, la nivel european există o ţintă de 32% pentru 2030, cu posibilitatea revizuirii în anul 2023.

„Ţintele României pentru anul 2020, atât pentru eficienţă energetică (20% – n.r.), cât şi pentru resurse regenerabile, de 24%, au fost deja depăşite, potrivit Eurostat. Aşteptăm publicarea în Jurnalul Oficial a tuturor directivelor din acest pachet legislativ de energie şi schimbări climatice, după care urmează transpunerea lor. În perioada Preşedinţiei austriece ar trebui să fie finalizate şi discuţiile pe tema directivei privind piaţa de energie, dar, dacă acestea nu sunt finalizate, avem şansa să continuăm şi să finalizăm aceste discuţii în timpul preşedinţiei României”, a adăugat Negy-Bege.

Potrivit acestuia, consumul de energie în clădiri reprezintă 40% din consumul de energie în total în Europa şi 45% în România.

„Sectorul clădirilor este responsabil pentru o treime din emisiile de dioxid de carbon, iar 75% din clădirile din Uniunea Europeană sunt ineficiente energetic”, a menţionat vicepreşedintele ANRE.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*