Acasa / National / Unul din zece români are o afecțiune cronică la rinichi
Universitatea Constantin Brancusi Targu Jiu - Admitere 2018

Unul din zece români are o afecțiune cronică la rinichi

Aproximativ 10 la sută dintre români suferă din cauza afecţiunlor cronice de rinichi, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, , organizată de Ziua Mondială a Rinichiului, prof.univ.dr. Adrian Covic, preşedintele ales al Societăţii Române de Nefrologie.

“După datele noastre publicate relativ recent în reviste de prestigiu internaţional, unul din zece români are o formă sau alta de boală cronică de rinichi. Considerăm de fapt că boala cronică de rinichi este mai importantă decât diabetul pentru că se asociază cu multe alte patologii, precum hipertensiune, vârstnici, sarcină patologică etc. România stă foarte bine la nivel internaţional în ceea ce priveşte bolile renale, iar centrul din Iaşi se află în poziţiile fruntaşe ale acestui tip de tratament. Supravieţuirea în dializă şi în transplant sunt printre cele mai bune din ţară”, a declarat prof.univ.dr. Adrian Covic.

Potrivit statisticilor, la Spitalul clinic Dr. C. I. Parhon din Iaşi, spital specializat în tratarea pacienţilor cu afecţiuni ale rinichilor din toată regiunea Moldovei, au fost internate în cursul anul 2017 aproximativ 3.500 de paciente în regim de internare continuă şi 14.000 de paciente în regim de internare de zi. Cele mai frecvente patologii au fost insuficienţa renală cronică – 2.600 de cazuri spitalizate, litiaza renală -1.000 de cazuri spitalizate şi infecţii ale tractului urinar – 1.600 de cazuri spitalizate.

Tot în cursul anului 2017, au fost tratate prin hemodializă şi spitalizare continuă aproximativ 600 de paciente cu boala cronică de rinichi în stadiul final şi 300 de paciente cu insuficienţă renală acută. De asemenea, în evidenţa Spitalului clinic Dr. C. I. Parhon din Iaşi sunt aproximativ 50 de paciente cu diagnosticul de Lupus Eritematos Sistemic (LES) şi nefropatie lupică.

Statisticile au fost prezentate joi, de Ziua Mondială a Rinichiului, care anul acesta este marcată pe 8 Martie pentru a sublinia importanţa sănătăţii femeilor în general, şi a sănătăţii rinichilor, în special.

“Ziua Mondială a Rinichiului, ajunsă în 2018 la a 13-a aniversare, promovează accesul egal la educaţie şi servicii medicale pentru femeile din întreaga lume. Prin intermediul acestei zile, care la această ediţie se desfăşoară sub sloganul “Rinichiul şi sănătatea femeii”, Societatea Internaţională de Nefrologie intenţionează să atragă atenţia asupra bolilor rinichilor, aducând la cunoştinţa publicului cele mai recente metode de tratament şi prevenţie. Boala cronică de rinichi este o problemă de sănătate publică ce afectează aproximativ 195 de milioane de femei din lumea întreagă, situându-se pe locul 8 în topul cauzelor de deces în rândul femeilor”, a declarat la rândul său dr Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului C.I. Parhon.

Potrivit studiilor, prevalenţa riscului de a dezvolta boala cronică de rinichi este mai ridicată în rândul femeilor in raport cu bărbaţii. Cu toate acestea, susţin specialiştii, numărul femeilor care sunt tratate prin dializă este mai mic decât cel al bărbaţilor din trei motive principale: progresia bolii cronice de rinichi este mai lentă în rândul femeilor, barierele socio-economice conduc la întârzierea dializei sau absenţa acesteia în rândul femeilor, şi accesul inegal la serviciile de sănătate în anumite ţări. De asemenea, efectuarea transplantului renal este inegală datorită diverselor aspecte de ordin social, cultural şi psihologic.

“Anumite boli renale, precum nefropatia lupică sau infecţiile rinichiului, pielonefrita acută sau cronică, afectează cu predilecţie femeile. Nefropatia lupică este cauzată de o boală autoimună, în care sistemul imunitar atacă propriile celule şi organe. Infecţiile renale, asemeni majorităţii infecţiilor de tract urinar, sunt mai frecvente în rândul femeilor, şi prezintă un risc crescut în timpul sarcinii. Boala cronică renală (BCR -n.r. )este un factor de risc important în sarcină. În cazul femeilor cu afectare renală avansată sarcinile sunt mai dificile, cu rata mare de tulburări hipertensive şi risc naştere prematură. Există o nevoie clară de identificare din timp a BCR în timpul sarcinii şi de urmărire îndeaproape a femeilor afectate. Sarcina poate fi şi o ocazie bună pentru diagnosticarea precoce a BCR, permiţând astfel planificarea intervenţiilor terapeutice viitoare. La rândul lor, complicaţiile legate de sarcină cresc riscul bolilor renale: preeclampsia poate afecta rinichii normali conducând la hipertensiune şi proteinurie. Preeclampsia, avortul septic şi hemoragia post-partum sunt principalele cauze pentru leziuni renale acute la femeile tinere”, a declarat prof.univ.dr. Carmen Volovăţ.

Aceasta a precizat că boala cronică renală este cunoscută ca fiind factor de risc pentru reducerea fertilităţii.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*