spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNationalVasile Cepoi: În septembrie va fi finalizată evaluarea din oncologie

    Vasile Cepoi: În septembrie va fi finalizată evaluarea din oncologie

    Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat joi că programul de oncologie existent în prezent este unul mai mult pentru chimioterapie şi mai puţin pentru radioterapie şi a precizat că în septembrie va fi finalizată evaluarea din acest domeniu. „În prezent este o mare problemă radioterapia la noi, numai aproximativ 25% dintre bolnavii care necesită radioterapie sunt trataţi, în condiţiile în care sunt patru ture în loc de trei cât este normal. Dacă ar fi trei ture nu am putea să facem tratament nici pentru aceşti bolnavi. Numărul de aparate pentru radioterapie, din public şi din privat, este insuficient. Numărul de pacienţi este mult mai mare decât capacitatea noastră de tratament. Trebuie să dezvoltăm această capacitate de tratament. Un grup de experţi de la Autoritatea Internaţională pentru Energie Nucleară de la Viena au evaluat situaţia din oncologie, urmează ca în septembrie să avem un raport pe baza căruia vrem să elaborăm un program naţional pentru oncologie care să cuprindă, realmente, toate problemele”, a spus Cepoi, într-o conferinţă de presă pe tema proiectului de lege al Sănătăţii.

    AGERPRES/ (A – Cornelia Stanciu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: