spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăNationalVictor Ponta: USL nu se va rupe. Pericolul poate veni după ce...

    Victor Ponta: USL nu se va rupe. Pericolul poate veni după ce alianţa va fi la guvernare

    Preşedintele PSD, Victor Ponta, susţine că Uniunea Social Liberală nu se va rupe, dar admite că pericolul ar putea veni după ce Alianţa va veni la guvernare. „Există o adevărată obsesie a celor de la putere că PSD şi PNL nu se vor putea uni. (…) Imediat după constituirea USL cred că de zeci de ori, de sute de ori, (…) toţi, de la Traian Băsescu, toţi liderii PDL spuneau că „USL se prăbuşeşte, se desparte, se ceartă Ponta cu Antonescu”. Nu se va întâmpla lucrul acesta. Mă bazez pe ceea ce ştiu din partidele noastre şi mă bazez şi pe bun simţ. CDR nu s-a rupt în 1996, înainte de alegeri, alianţa DA nu s-a rupt în 2004 înainte de alegeri. O alianţă de acest gen care practic este favorită să câştige alegerile nu se rupe nicăieri în lume. Pericolul cel mare, într-adevăr, pentru orice alianţă, va fi după ce vom fi la Guvernare. Şi aici este mare provocare pentru Crin Antonescu şi pentru mine. Pentru că în general de la lideri se strică, nu atât de mult de la partide”, a explicat miercuri liderul PSD, la Antena 3.

    El a subliniat că „marea provocare a USL2 vor fi anii 2013, „când va fi un an de guvernare foarte dificil” şi 2014, când Crin Antonescu va candida din partea Alianţei la preşedinţie. „În rest, până la alegeri … Nu se rupe niciun USL, nici vorbă de aşa ceva. Eu cred că (…) provocarea cea mai mare va fi pentru mine şi pentru Crin Antonescu în 2013 şi 2014 să ducem proiectul la bun sfârşit. Eu cred că vom reuşi”, a punctat co-preşedintele USL. În context, el a reiterat faptul că o uniune cu PDL este imposibilă, motivând „recentele experienţe ale PSD”. „Avem o experienţă recentă care a început în decembrie 2008 şi s-a încheiat în septembrie 2009. (…) O experienţă traumatizantă pentru PSD şi cred că în general pentru scena politică (…) Am încercat (…) această mare coaliţie. A fost un lucru care nu a funcţionat şi nu va funcţiona, motiv pentru care nimeni, nici din PSD nici din PNL, nu-şi mai doreşte o alianţă cu Traian Băsescu şi cu PDL. Ne-a păcălit pe rând, pe liberali în 2005-2008 pe noi în 2009. (…) Ştiţi cum spune românul: prima dată când ne păcăleşte e ruşinea lui. A doua oară dacă ne păcăleşte, e ruşinea noastră. Poate că-şi doresc ei (n.r. cei din PDL), dar nu se mai poate”, a mai spus preşedintele social-democraţilor Victor Ponta. Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine că Uniunea Social Liberală va scădea continuu în sondaje şi că se va rupe înainte de alegeri, context în care în 2013 la putere va veni o coaliţie formată din PDL şi PSD, la care ar putea participa şi UNPR. „Eu am spus de când s-a înfiinţat USL că va fi foarte greu şi dacă nu chiar imposibil, pentru că nu există un precedent ca un partid sau alianţă să ia 50%. Acum, întrebarea este cât de încet sau cât de repede o să mai scadă. Dacă o să ajungă în iunie la mult sub 50%, în mod normal ar trebui să se rupă alianţa, pentru că practic îşi ratează obiectivul pentru care s-a înfiinţat. Eu cred că asta se va întâmpla în final, va fi o scădere continuă în sondaje şi cele două componente vor găsi un pretext sau una dintre ele va găsi un pretext să se retragă. De aia am spus adeseori şi susţin în continuare că nu vom avea USL pe buletinul de vot”, a declarat marţi la RFI Lăzăroiu. Întrebat dacă în acest context PDL ar trebui să se îndrepte către PNL, fostul ministru al Muncii a precizat că democrat-liberalii ar putea să meargă cu PSD. „Teoretic, sigur că ar putea să întindă o mână (n.r. liberalilor). Problema e că în 2013 nu cred că o coaliţie cu liberalii va fi o coaliţie care să ducă la o majoritate calificată. Eu cred că 2012 va fi ratat din punct de vedere al revizuirii Constituţiei. Mai rămâne 2013, dar depinde ce coaliţie o să ai la guvernare, că dacă ai, iar o coaliţie fragilă de 50%, nici 2013 nu va fi anul revizuirii Constituţiei. Deci eu cred că inevitabil 2013 va aduce două partide mai mari la guvernare, o coaliţie largă de genul PSD-PDL şi probabil alt partid mai mic, probabil UNPR, dacă va intra în Parlament, dar în orice caz trebuie o coaliţie stabilă şi cu cât mai puţini actori, pentru că altfel iarăşi va fi blocaj anul viitor pe revizuirea Constituţiei”, a spus Lăzăroiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: