spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNationalZegrean: CCR a luat act de rezultatele referendumului

    Zegrean: CCR a luat act de rezultatele referendumului

    Curtea Constituţională a României (CCR) nu a făcut decât să ia act de rezultatele referendumului din 29 iulie, a declarat luni preşedintele CCR, Augustin Zegrean, înaintea începerii şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Întrebat cum i se pare declaraţia liberalului Ioan Ghişe potrivit căreia magistraţii CCR ar fi trebuit să ia act de rezultatul referendumului şi nu să dea un verdict, Zegrean a spus că CCR tocmai asta a făcut. „Asta am şi făcut, am luat act. Citiţi decizia CCR şi vedeţi că asta am făcut”, a explicat Zegrean. În ceea ce priveşte faptul că nu ar fi ţinut cont de cifrele de la Statistică, Zegrean a susţinut că există la dosar şi pe site-ul CCR o scrisoare de la INS în care se spune că nu pot fi comunicate cifrele exacte de la recensământul din 2011 decât în semestrul al II-lea al anului 2013. „Mai mult, cei de la INS spun că în România nu există mijloace tehnice pentru a se stabili numărul de cetăţeni cu drept de vot”, a afirmat preşedintele CCR. El a completat că nu judecătorii CCR au stabilit rezultatele referendumului, ci Biroul Electoral Central prin procesul verbal. „Guvernul a spus că aceea este cifra. Puteam să dăm altă decizie? 46% nu este 50%”, a adăugat Zegrean. El a precizat că de la Guvern s-a transmis CCR lista cetăţenilor cu drept de vot. „De la Guvern ni s-a spus că cifra cetăţenilor cu drept de vot este cea prezentată în lista care a fost comunicată”, a susţinut Zegrean.

    AGERPRES/(A – Roberto Stan)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: