spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAu falsificat acte de angajare

    Au falsificat acte de angajare

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor: Trancă Valeria şi Trancă Gheorghe-Daniel, pentru comiterea de infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, în formă continuată, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 10 la 20 de ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

    Parchetul a reţinut în actul de inculpare că cei doi inculpaţi, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii  infracţionale, în calitate de administratori ai două societăţi comerciale din comuna Prigoria, judeţul Gorj, în perioada 2007-2010 au efectuat în mod repetat şi conjugat angajări fictive de persoane prin falsificarea documentelor de angajare şi au folosit aceste înscrisuri pentru a induce în eroare pe funcţionarii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Gorj, beneficiind astfel în mod ilegal de subvenţii pentru sine şi de indemnizaţii de şomaj pentru persoanele angajate fictiv, prejudiciul total adus bugetului asigurărilor pentru şomaj fiind în sumă de 762.067 lei.

    Biroul de presă al Parchetului Judeţean

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: