spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAu furat din case aflate în construcție

    Au furat din case aflate în construcție

    Polițiști de investigații criminale și ordine publică, din cadrul Poliției Municipiului Tg Jiu, au reținut pt 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi tineri de 27 și 35 de ani, din Caransebeș, respectiv comuna Obreja, jud. Caras Severin, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
    Aceștia, în luna noiembrie, ar fi pătruns, fără drept, în mai multe case aflate în construcție, de pe raza municipiului Tg. Jiu, de unde ar fi sustras diferite bunuri, aparatură electrică și electronică și alte obiecte de uz casnic și gospodăresc.
    La domiciliul acestora au fost efectuate percheziții, ocazie cu care au fost identificate numeroase bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii de furt.
    Cei doi au fost prezentați, astăzi, Parchetului și Judecătoriei Tg Jiu, cu propuneri legale, față de ei fiind luată măsura arestării preventive pt 30 de zile.
    O parte din bunuri au fost deja predate proprietarilor.
    În cauză, cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, precum și restituirea tuturor bunurilor celor păgubiți.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: