spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăNews AlertBătaie pe pământ. O femeie a ajuns la spital

    Bătaie pe pământ. O femeie a ajuns la spital

    La data de 15 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Scoarța, are loc un conflict între mai multe persoane.
    Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri privind dreptul de proprietate asupra unui teren, a rezultat un conflict între șase persoane, respectiv cinci femei cu vârste cuprinse între 24 și 65 de ani, din comuna Scoarța, municipiul Târgu Jiu și orașul Bumbești Jiu și un bărbat, de 35 de ani, din comuna Scoarța.
    În urma conflictului a rezultat rănirea a trei femei, iar una dintre acestea a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe si tulburarea ordinii si liniștii publice, polițiștii continuând cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: