spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertBăut și cu 119km/h prin localitate. Bărbat din Târgu-Jiu, în arestul poliției

    Băut și cu 119km/h prin localitate. Bărbat din Târgu-Jiu, în arestul poliției

    Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost depistat de polițiștii gorjeni, în timp ce conducea cu o viteză uriași pe DN 67 Câlnic. Inițial, acesta nu a oprit la semnalul efectuat de oamenii legii, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului, acesta fiind blocat și oprit în trafic. Bărbatul de deplasa cu o viteză de 119 km/h. Întrucât gorjeanul prezenta halena alcoolică, polițiștii i-au solicitat să se supună testării în vederea stabilirii alcoolemiei, însa acesta a refuzat categoric, atât testarea cu aparatul etilotest cât și prelevarea de probe biologice. În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a stabilit că permisul bărbatului fusese reținut de către polițiști, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice de sânge și nu avea dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice. ”În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea conducătorului auto de a se supune recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană care se află în perioada de suspendare a acestui drept, conducătorul auto fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, transmite Poliția Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: