Un bărbat, de 58 de ani, din comuna Căpreni, a fost reținut de poliție pentru 24 de ore. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de braconaj și comercializarea vânatului dobândit fără respectarea legii.
Acesta, ar fi vândut carne de vânat, provenită de la un căprior prins în laț pe fondurile de vânătoare. Polițiștii au ajuns la el după ce au oprit în trafic un bărbat, de 47 de ani, din comuna Stoina, care transporta cu o autoutilitară, o parte din carcasa unui căprior.
La locuinţa bărbatului, de 58 de ani, a fost efectuată o percheziţie domiciliară, ocazie cu care a fost identificată cantitatea de 15 kg de carne, susceptibilă a proveni din vânat, precum şi 15 laţuri folosite pentru braconaj. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.