spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCei 6 propuşi în CS al CEO, numiţi oficial

    Cei 6 propuşi în CS al CEO, numiţi oficial

    Cei şase candidaţi propuşi de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) au fost numiţi de AGA în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. Fondul Proprietatea (FP) a rămas doar cu un reprezentant în conducerea companiei, faţă de doi anterior, potrivit mediafax.ro.
    Consiliul de Supraveghere este format din şapte membri, iar trei dintre aceştia au făcut parte şi din vechiul consiliu. Noua componenţă a Consiliului de Supraveghere a fost aleasă într-o adunare generală a acţionarilor derulată la finele săptămânii trecute. Din vechiul consiliu au primit un nou mandat Georgiana Porumbel, Dorin Cătălin Spătaru şi reprezentantul Fondului Proprietatea, Daniel Adrian Naftali.

    Porumbel coordonează departamentele Legal, Comercial şi Achiziţii la Pirelli & C.ECO Tehnology Ro, parte a grupului italian Pirelli, iar Spătaru este directorul general al producătorului şi distribuitorului de materiale de construcţii Selena România.
    Noul Consiliul de Supraveghere este format din şeful OPSPI Gabriel Dumitraşcu, Ioan Mihăilă (consilier al ministrului delegat pentru energie Constantin Niţă), Răzvan Purdilă (director în cadrul Transelectrica şi fost membru în CS la CE Oltenia îl ultimele trei luni ale anului trecut), precum şi Alin Chițu (senior manager la Ţucă Zbârcea & Asociații). Chiţu este şi membru în Consiliul de Administraţie al Imprimeriei Naţionale.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: